Ofiterii de politie judiciara din cadrul DGA – Structura Centrala, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti, l-au prins in flagrant pe Crefelean Bogdan, vicepresedintele AUR Ilfov, in momentul in care a primit suma de 1.500 lei de la un alt membru AUR pentru a-l trimite pe cel din urma la un congres la Bruxelles.
Bogdan Crefelean este si seful de cabinet al deputatului AUR Geanina Serban.
Reactia AUR
‘In baza informatiilor publice privind retinerea domnului Bogdan Crefelean de catre DGA, reliefandu-se o incalcare grava a Statutului AUR, precum si a Codului de Etica si Integritate, s-a decis excluderea acestuia din AUR.
Pozitia noastra ramane neschimbata: consideram ca orice forma de coruptie sau abuz de influenta este inacceptabila
Sustinem cu fermitate statul de drept si transparenta in politica. Daca acuzatiile sunt dovedite, atunci trebuie sa existe consecinte legale pentru cei implicati.
Coruptia submineaza integritatea institutiilor noastre si este o problema pe care o tratam cu seriozitate. Este esential sa respectam principiile de etica si sa combatem orice forma de coruptie in politica si administratie”, conform unui comunicat al AUR. (V.E.)