Una dintre cele mai cunoscute terase din Timisoara va fi demolata. „Am castigat definitiv procesul cu Terasa Boss!”, a anuntat primarul Dominic Fritz

Procesul dintre Primaria Timisoara si Terasa „Boss” s-a incheiat cu o decizie definitiva in instanta, favorabila municipalitatii, au anuntat reprezentantii institutiei. Primaria se judeca cu firma respectiva, dupa ce solicitase demolarea mai multor constructii ridicate de aceasta, pe domeniul public.


M Box Security Serv SRL si Adria SRL au cerut in 19 mai 2023 suspendarea dispozitiei primarului Dominic Fritz, prin care s-au impus masurile de demolare. In 25 mai 2023, Primaria a castigat in prima instanta, iar miercuri, 20 septembrie 2023, a castigat definitiv procesul, a anuntat municipalitatea.

Conform primarului Dominic Fritz, firmele respective ar fi „mimat o schimbare de fatada”.

”Le-am cerut sa isi demoleze singuri constructiile ilegale. Nu au demolat. Au mimat o schimbare de fatada ca sa para ca se conformeaza, dar smecheriile astea nu merg. Timisoara e a tuturor si nu voi permite ca patrimoniul orasului sa fie acaparat de cativa. Vorbim de cateva hectare de teren al timisorenilor care acum sunt exploatate ilegal. Vrem sa amenajam in aceasta zona un culoar verde unde timisorenii sa petreaca timp liber in natura. Nu ma voi lasa intimidat de tertipurile la care aceste firme recurg pentru blocarea acestui plan”, a declarat primarul Dominic Fritz.

„Terasa Boss” ocupa o suprafata de 6.425 mp din domeniul public al municipiului Timisoara, cu o valoare estimata la 2,6 milioane euro. Conform celor de la Primarie, acolo exista o cladire a orasului care nu este intabulata, in jurul careia au fost ridicate constructii noi fara contract de concesiune, fara autorizatie de construire, iar activitatea desfasurata aici este realizata fara autorizatie de functionare ori autorizatie ISU.

”Decizia instantei este un semnal excelent pentru toti cei care fac onest afaceri in Timisoara si intareste mesajul pe care il transmit de trei ani, ca in Timisoara regulile sunt aceleasi pentru toti. Ani de zile ni s-a servit scuza ca nu se poate face nimic impotriva ilegalitatilor. Acest lucru nu mai e valabil in Timisoara”, a spus primarul Dominic Fritz. (Mara Ion)

Leave a Reply