Deprecierea monedei unice fata de cea americana, pietele anticipand o incetinire din partea BCE a procesului de majorare a dobanzilor, a afectat si monedele de la marginea zonei euro, urmare a iesirilor de capital speculativ.
Cursul euro a crescut de la 4,9373 la 4,9405 lei. Piata locala s-a deschis la 4,939 lei, iar transferurile s-au realizat in culoarul 4,937 – 4,943 lei.
Analistii BCR estimeaza un curs de schimb al euro pentru finalul acestui an „de 5,05 cu presiuni de depreciere a leului provenite dinspre deficitul de cont curent inca mare”.
De altfel, minuta sedintei de politica monetara a BNR, care s-a desfasurat la inceputul acestei luni, arata ca exista posibilitatea ca riscurile la adresa comportamentului cursului de schimb leu/euro sa se reamplifice, consecinta a dezechilibrului extern si a incertitudinii „crescute asociate procesului de consolidare fiscala in contextul executiei bugetare din semestrul I 2023″
Piata monetara a ramas stabila, iar indicii ROBOR se mentin la minimul ultimului an si doua luni. Guvernatorul BNR a afirmat recent ca dobanda de politica monetara va ramane la 7% cel putin pana la sfarsitul anului.
Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a stagnat la 6,40%. Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,49%, iar cel la 12 luni la 6,65%.
Moneda unica a scazut la 1,0804 – 1,0871 dolari, minim care nu a mai fost atins de la jumatatea lui iunie, iar cursul monedei americane a urcat de la 4,5276 la 4,5686 lei.
Moneda elvetiana se apropie de pragul de 0,95 franci/euro, iar media ei a urcat la 5,1871 lei. In schimb, lira sterlina a scazut la 5,7777 lei.
Aprecierea monedei americane si a metalului galben la 1.900 – 1.906 dolari/uncie, au ridicat pretul gramului de aur la 279,4731 lei.
In regiune, media monedei maghiare s-a depreciat la 383,28 forinti/euro, iar a celei poloneze la 4,4834 zloti/euro.
Bitcoin a scazut miercuri la aproape 25.400 dolari, si se tranzactiona, joi, in culoarul 25.890 – 26.171 dolari. Ether a testat scaderea sub pragul de 1.600 dolari, dupa care a fluctuat intre 1.629 si 1.653 dolari. (R.G.)
NOTA: Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14