VIDEO / Debirocratizarea Romaniei: Posturile de conducere se reduc cu 30%, dispare functia de sef de birou, abonament la telefon de maxim 50 lei/ luna

Ministrul Finantelor, Marcel Bolos, a anuntat, miercuri, debirocratizarea Romaniei, prin desfiintarea functiilor de sef de birou si cumularea sporurilor in sectorul public.


Seful de la Finante a vorbit, printre altele, despre desfiintarea functiilor de sef de birou si reducerea procentului de la 12% la 8% din numarul total de posturi, acest lucru insemnand reducerea sefimii cu 30%.

In ce priveste cumulul sporurilor in sectorul public, acesta nu mai poate sa depaseasca salariul de baza, a mai spus Bolos.

Vesti proaste sunt si pentru cei care primeau vouchere. MInistrul a declarat ca va ramane doar voucherul de vacanta, se elimina indemnizatia de vacanta si se limiteaza cuantumul pentru beneficiari la sub 10.000 lei brut.

Indemnizatia de hrana costa statul roman trei miliarde de lei si se acorda fara limita si fara plafon, ceea ce nu este normal, a mai precizat ministrul.

Sporurile nu vor mai putea depasi salariile de baza, a spus Bolos, iar indemnizatia de vacanta se elimina.

Pentru sectorul public, se elimina indemnizatia de vacanta, ramane doar voucherul de vacanta, dar se limiteaza cuantumul pana la care se acorda, la sub 10.000 de lei brut (pentru salariati cu venit sub 10.000 lei brut – n.r.), pe langa sporuri. Incercam sa limitam la plafonul acesta de 10.000 de lei. Voucherul de vacanta costa statul roman 1,8 miliarde lei.

Indemnizatia de hrana (cu exceptia sectorului apararii si ordinii publice) costa statul roman 3 miliarde de lei si se acorda fara limita si plafon. Nu este normal ca unui functionar cu venit de 30.000 de lei sa-i mai acorzi si indemnizatie de hrana, trebuie sa avem o administrare chibzuita a banilor”, a declarat ministrul Finantelor.

Acesta a anuntat si alte limitari de cheltuieli.

Plafon la cheltuieli cu telefonia mobila: 500 de lei achizitie aparat de telefonie mobila, abonament lunar maxim 50 de lei pe luna.

”Ce e peste, plateste functionarul public, daca doreste acest confort de a vorbi pe banii oamenilor”, a precizat Bolos. (M.I.)

Leave a Reply