Primaria Municipiului Timisoara organizeaza un plen special, dedicat copiilor, ca parte din manifestarile programate cu ocazia zilelor orasului. Miercuri, 2 august, de la ora 10, cei mai mici locuitori ai orasului vor deveni „consilieri locali pentru o zi”.
Copiii sunt beneficiari ai serviciilor oferite de Centrul de zi „Sfantul Nicolae” al Directiei de Asistenta Sociala, ai Societatii pentru Copii si Parinti (SCOP), Fundatiei Choosen si Serviciului de Ingrijire pentru Copii Fratii lui Onisim.
Participantii, cu varste intre 8 si 14 ani, vor afla cum functioneaza administratia locala si care este rolul Consiliului Local in gestionarea orasului, chiar de la „colegii” lor mai mari, consilieri locali. De asemenea, reprezentantii Organizatiei „Salvati copiii”, filiala Timis vor sustine o prezentare pe tema drepturilor copilului.
Micii consilieri vor participa, apoi la o sedinta in adevaratul sens al cuvantului, in care vor avea ocazia sa propuna proiecte de hotarare, pe subiecte pe care ei le considera importante pentru oras. Ei vor dezbate si vor vota aceste proiecte, sub indrumarea unor reprezentanti ai Primariei.
Dupa incheierea plenului, copiii vor vizita „Pepiniera. 1306 plante pentru Timisoara”, care gazduieste si expozitia de fotografii din spectacolul Cartea Junglei, a Teatrului German Timisoara. De asemenea, cu sprijinul celor de la Spotlight Heritage, vor beneficia de un tur ghidat al expozitiei Patrimoniul sub reflectoare. (Primaria Timisoara – Serviciul Comunicare)