Reteaua nationala Scanexpert a deschis in Iulius Town un centru de imagistica ce dispune de un Computer Tomograf unic in vestul tarii si echipament de Rezonanta Magnetica de ultima tehnologie (P)

Scanexpert, reteaua nationala de clinici de excelenta in imagistica medicala, a inaugurat in proiectul mixed-use Iulius Town primul sau centru din vestul tarii. Timisorenii au acum acces la servicii medicale de prevenire si diagnostic la cele mai inalte standarde.


In noul centru Scanexpert se regaseste si computerul tomograf Siemens Somatom Force dual source 384 slices, o premiera regionala, care permite obtinerea de imagini de inalta rezolutie, intr-un timp extrem de redus.

Iulius Town continua sa isi diversifice mixul de chiriasi, aducand mai aproape de timisoreni servicii performante. De curand, in cladirea de birouri United Business Center 3, Scanexpert a inaugurat primul sau centru de imagistica din regiunea de vest a Romaniei. Noua locatie a adus cele mai avansate solutii de investigatie uzuale sau complexe, cu ajutorul tehnologiilor de tip Computer Tomograf (CT) si Rezonanta Magnetica Nucleara  (RMN).

„In ceea ce priveste tomografia computerizata, discutam despre excelenta si performanta de neegalat prin utilizarea aparatului Siemens Somatom Force dual source 384 slices. Este singurul din regiunea de vest a Romaniei si permite obtinerea de imagini de inalta rezolutie, intr-un timp extrem de redus, cu doze mici de raze X administrate pacientilor, prin utilizarea sistemului CareDose, a protocoalelor speciale pediatrice sau pentru zone cu sensibilitate crescuta la raze X”, a declarat dr. Miclaus Gratian, medic primar Radiologie si Imagistica Medicala. Cu ajutorul CT din clinica Scanexpert este posibila vizualizarea celor mai fine detalii ale arterelor coronare, dar si obtinerea imaginilor precise si clare in cazul unor eventuale aritmii.

Aparatul pentru realizarea RMN-urilor este Siemens Magnetom Sola 1,5T si dispune de tehnologia BioMatrix, care se adapteaza automat in functie de anatomia fiecarui pacient si segmentele anatomice analizate. Datorita acestui sistem, se pot face programari predictibile, mai putine re-scanari, si implicit, o mai buna organizare a fluxului de pacienti. „Gratie tehnologiei avansate a aparatului Siemens Magnetom Sola 1,5T, actul medical este de inalta calitate, remarcandu-se claritatea, omogenitatea si rezolutia excelenta a imaginilor. Senzorii de respiratie, cardiaci si pentru miscarea capului permit realizarea de imagini diagnostice la pacientii care prezinta miscari involuntare sau nu pot pastra apneea, dar si la pacienti ce efectueaza examinari ale cordului”, a mai adaugat dr. Miclaus Gratian.

Echipa medicala este formata din medici radiologi de elita, dintre care ii amintim pe dr. Miclaus Gratian si dr. Iacob Nicoleta, care acopera intreaga gama de examinari imagistice si asigura pacientilor rezultate de incredere.

In prezent, Scanexpert detine 9 centre in toata tara, compunand, astfel, o retea multifunctionala de diagnostic, care reuseste, prin serviciile medicale, sa transforme viziunea pentru inovatie in realitate. (I.P.)

Leave a Reply