Consiliul Superior al Magistraturii a dat publicitatii, ieri, Hotararea Sectiei pentru Judecatori nr. 2040 din 13 iulie 2023.
S-a decis, pana la efectuarea de catre CSM a analizei necesare pentru stabilirea volumului optim de activitate al judecatorilor, ca:
– in materiile nonpenale, numarul recomandabil de dosare/complet/total sedinte de judecata programata in decursul unei luni este de 40 de dosare la judecatorie, fara a fi luate in considerare dosarele avand ca obiect incuviintare executare silita si internare medicala nevoluntara, iar in cazul tribunalelor si curtilor de apel de 20 dosare in prima instanta si 20 dosare in caile de atac;
– in materiile penale, numarul recomandabil de dosare/complet/total sedinte de judecata programata in decursul unei luni este de 40 de dosare la judecatorie, iar in cazul tribunalelor si curtilor de apel de 20 dosare in prima instanta, din care maxim 5 dosare in care instanta a fost sesizata cu rechizitoriu, si 20 dosare in caile de atac;
– in functie de numarul, specificiul si complexitatea cauzelor, precum si de situatia concreta de la nivelul unor instante/sectii, presedintii instantelor sau, dupa caz, colegiile de conducere pot adopta si alte masuri care se impun pentru asigurarea unei dimensiuni echilibrate a volumului de activitate si pentru functionarea corespunzatoare a instantei, inclusiv cele prevazute la art. 107 alin. 2 din ROI al instantelor judecatoresti. (I.P.)