Un hot din judetul Arad, interzis in Timisoara timp de 3 ani! Acesta a fost condamnat la inchisoare pentru furturi din Dedeman si Bershka

Judecatoria Timisoara i-a interzis unui infractor din judetul Arad, ca pedepasa complementara intr-un dosar de furt, dreptul de a se afla pe teritoriul muncipiului Timisoara, pe o durată de 3 ani, dupa executarea pedepsei definitive.


Robert Petrovici a fost trimis in judecata de procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Timisoara, in 15.12.2022, pentru comiterea infractiunii de furt, dupa ce individul a fost prins sustragand produse din magazinele SC Dedeman SRL, punct de lucru Timisoara, si SC Bershka Carpati SRL, punct de lucru Timisoara.

Cele doua societati comerciale nu s-au constituit parti civile in procesul penal, insa inculpatul tot a fost pus la plata de judecatori, care l-au obligat sa achite suma de 2.836,9 lei, cheltuieli judiciare pentru faza de urmarire penala si faza de judecata.

„Condamna pe inculpatul Petrovici Robert, pentru savarsirea infractiunii de furt, la pedepasa de 1 an inchisoare (fapta din 14.04.2019). Condamna pe inculpatul Petrovici Robert, pentru savarsirea infractiunii de furt, la pedeapsa de 1 an închisoare (fapta din 15.02.2020). Aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii dreptului de a se afla pe teritoriul muncipiului Timisoara, pe o durata de 3 ani, respectiv dupa executarea pedepsei inchisorii, dupa gratierea totala ori a restului de pedeapsa, dupa implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei sau dupa expirarea termenului de supraveghere a liberarii conditionate”, se mentioneaza in Hotararea 2095/2023 pronuntata in 07.07.2023.

Spre ghinionul hotul de profesie, cele doua pedepse de 1 an inchisoare au fost contopite cu alte condamnari anterioare, aplicate de instante din Arad si ramase definitive prin neapelare, respectiv 6 luni, 2 ani, 1 an si 6 luni, 9 luni inchisoare si 130 de zile munca neremunerata in folosul comunitatii, in final aplicandu-se pedeapsa cea mai grea de 2 ani inchisoare, la care s-a adaugat un spor de o treime din celelalte pedepse, respectiv 1 an si 7 luni inchisoare.

In aceste conditii, urmeaza ca Petrovici Robert sa execute pedeapsa de 3 ani si 7 luni inchisoare in regim de detentie, la care adauga 130 de zile munca neremunerata in folosul comunitatii. Sentinta nu este definitiva, putand fi contestata in 3 zile de la comunicarea minutei. (G.I.)

Foto: arhiva

Leave a Reply