Demisia arhitectului milionar din Giroc, Florin Roman, dupa scandalul de coruptie din toamna anului trecut, a adus-o in prim-planul Biroului Urbanism pe tanara arhitecta Cristina Babescu, care a fost imputernicita de viceprimarul Dan Vartosu sa se ocupe de „coordonarea activitatii biroului si pentru semnarea tuturor documentelor specific domeniului de activitate”.
Desi dispozitia 541/21.11.2022 viza perioada 21.11.2022 – 15.01.2023, se pare ca noua ocupanta a fotoliului de arhitect sef al comunei Giroc – care a mai candidat pentru aceasta functie, dar a fost declarata respinsa – a reusit sa se permanentizeze pe functie, in ciuda acuzatiilor de incompatibilitate venite din partea unor dezvoltatori imobiliari.
De altfel, o sesizare privind incompatibilitatea Cristinei Babescu cu functia pe care ocupa in prezent a fost depusa, chiar in cursul zilei de azi, la Agentia Nationala de Integritate (ANI), fiind prezentate motivele pentru care tanara arhitecta ar incalca legea.
Unul dintre acestea, extrem de important, tine de avizarea unor proiecte imobiliare semnate chiar de domnia sa, inainte de a fi avansata pe functie, majoritatea in beneficiul noului mogul al constructiilor din Giroc, Cristian Fedor, fratele mai cunoscutului “rege al micilor”, Florin Fedor. Intangibila de catre politistii Serviciului de Investigarea Criminalitatii Economice din cadrul IPJ Timis, condus de catre comisarul sef Petru Rumega, nimeni altul decat finul lui Florin Fedor, arhitecta sefa incearca sa blocheze proiectele imobiliare care-i fac concurenta lui Cristian Fedor, proiecte dezvoltate de peste 30 de companii imobiliare.
Nu numai ca un proiect de cateva milioane de euro nu este autorizat, ca si altele de acelasi tip dezvoltat de compania Cooglio si asupra caruia o sa revenim, dar „jupaneasa” Cristina Babescu a declansat si un control de fond la una dintre marile companii imobiliare din comuna de langa Timisoara, fiind controlate retroactiv toate proiectele implementate de constructor.
Dupa cum se poate vedea si in filmarea primita la redactie, biroul arhitectului sef din Primaria Giroc este sufocat de dosarele apartinand G.R., proiectele din ultimii ani, chiar din perioada mandatului fostului arhitect sef, furibunda Cristina Babescu incercand sa gaseasca ceva nelegal in activitatea acestei companii.
„Doar anul trecut am achitat taxe si impozite la Primaria Giroc de peste 350.000 de euro. Noi, spre deosebire de altii, lucram foarte corect, respectam cotele, ne platim impozitele, doamna Babescu isi pierde timpul degeaba. Si pentru ca am fost amenintat de Fedor sa nu mai depus sesizari la IPJ Timis, pentru ca finul sau este sef la Economic si ca o sa am probleme, de-acuma vom depune plangerile la IGPR, la DNA Central si la ANI. Poate asa, noua mafie imobiliara din Giroc va fi deranjata de autoritatile statului”, ne-a transmis intreprinzatorul Rares Goia.
Pana atunci, din cauza refuzului constant al Cristinei Babescu de a-i emite autorizatii de construire, s-a adresat instantelor de judecata pentru a obliga Primaria Giroc sa-i respecte drepturile de investitor. Pana la redactarea acestui articol, nu am reusit sa luam legatura cu Cristina Babescu pentru a-si spune opinia vizavi de acest scandal. Vom reveni. (V.E.)
NOTA: Mentionam ca arhitectul sef Cristina Babescu a declansat verificari la marile firme de constructii din Giroc, ca forma de razbunare, dupa ce intreprinzatorii au reclamat la Curtea de Conturi, Politia Economica si ANI stilul sau de lucru discretionar, care-i avantajeaza pe fostii clienti de la biroul sau de arhitectura.
Da infiripatu nou clan dar tot a lu minda cu sageata vîrtosu dar nou clan Munteanpe consilierie culturala artistice iar consoarta nicoleta mulge tot ce poate și vinde haine prin primarie ea comunitara creata
Capra de “ doamna Babescu” n-are nici un drept sa controleze retroactiv autorizatiile de construcție. Ea după ce n-a luat concursul de arhitecta sefa ( 3,60 punctaj) a fost numita de prea Virtosu ,sefa….. La fel cum a făcut și cu sora sa nevasta lui Muiu Pinda la conducerea liceului in Giroc. Dute și la televiziuni și prezintă cazurile…. Un sfat ai grija de famalie ca ăștia sunt in stare de orice!