Anotimpurile FEST-FDR aduc pe scena Teatrului National, asa cum s-a anuntat cu o luna inainte, un eveniment deosebit: celebrul actor american John Malkovich, in spectacolul THE INFERNAL COMEDY.
Ca urmare a interesului extraordinar pe care acest eveniment l-a suscitat in randul publicului, Teatrul National din Timisoara a suplimentat numarul de reprezentatii.
Asadar, avem placerea sa anuntam ca spectacolul THE INFERNAL COMEDY va avea inca o reprezentatie vineri, 21 iulie 2023, de la ora 16, in Sala Mare a Teatrului National. Biletele se pun in vanzare incepand de duminica, 2.07.2023, ora 11, atat pe www.tntm.ro cat si la Agentia de bilete „Marasesti”.
Prin fascinanta si tulburatoarea poveste pe care o spune, prin delicatul balans pe linia invizibila dintre cei vii si cei morti, John Malkovich, secondat de celebra orchestra a Academiei din Viena si de sopranele Susanne Langbein si Chen Reiss, construieste cu fabuloasa lui prezenta si cu uriasul sau talent autobiografia fictiva a criminalului in serie Jack Unterweger, cel care, in anii ’90, a provocat o dezbatere aprinsa privind carisma si psihopatia.
Reamintim ca primele reprezentatii anuntate ale spectacolului THE INFERNAL COMEDY sunt programate joi, 20 iulie si vineri, 21 iulie, de la ora 19 si sunt posibile prin contributia financiara privata a unor sponsori. (I.P.)