Managerul si doi directori de la Spitalul Municipal Caracal, plasati sub control judiciar de procurorii DNA. Sunt acuzati ca si-au acordat ilegal sporuri de Covid-19

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul teritorial Craiova au dispus punerea in miscare a actiunii penale si luarea masurii controlului judiciar pe o durata de 60 de zile, incepand cu datele de 08 respectiv 13 iunie 2023, a inculpatilor:


Radu Dumitru-Liviu, la data faptelor manager al Spitalului Municipal Caracal, judetul Olt, in sarcina caruia s-a retinut comiterea infractiunilor de:
– abuz in serviciu, daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
– abuz in serviciu,
– fals intelectual, in forma continuata,
– complicitate, sub forma participatiei improprii, la folosirea sau prezentare de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept sau retinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori in numele ei,

Mitran Marian, la data faptelor director financiar-contabil in cadrul Spitalului Municipal Caracal, judetul Olt, in sarcina caruia s-a retinut comiterea infractiunilor de:
– abuz in serviciu, daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
– fals intelectual, in forma continuata,
– complicitate, sub forma participatiei improprii, la folosirea sau prezentare de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept sau retinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori in numele ei,

Ionescu Mihaela, la data faptelor director medical in cadrul Spitalului Municipal Caracal, judetul Olt, in sarcina careia s-a retinut comiterea infractiunilor de:
– fals intelectual, in forma continuata,
– complicitate, sub forma participatiei improprii, la folosirea sau prezentare de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept sau retinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori in numele ei.

In ordonantele procurorilor se arata ca, in cauza, exista date si probe care contureaza urmatoarea stare de fapt:

In perioada decembrie 2020 – martie 2021, in contextul aprobarii unor masuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a raspandirii coronavirusului COVID-19, inculpatul Radu Dumitru Liviu impreuna cu inculpatii Mitran Marian si Ionescu Mihaela, ar fi intreprins mai multe demersuri pentru obtinerea in mod ilegal a unor fonduri europene si ulterior au dispus in mod abuziv de sumele obtinute cu titlu de stimulent de risc.

In conformitate cu dispozitiile legale, in vigoare in acea perioada, putea beneficia de stimulentul de risc intreg personalul medical, medico-sanitar si auxiliar sanitar din cadrul furnizorilor de servicii medicale aflati in contract cu casele de asigurari de sanatate, cum este si Spitalul Municipal Caracal, cu conditia ca aceste persoane sa fi activat in timpul starii de urgenta si sa fi avut in evidenta sau sub tratament pacienti suspecti sau confirmati cu COVID-19, ori daca persoanele respective au fost confirmate cu COVID-19 in urma activitatii desfasurate.

Concret, in contextul de mai sus, cei trei inculpati ar fi intocmit si semnat mai multe documente in care ar fi fost inserate date care nu ar fi corespuns realitatii, pe care ulterior le-au inaintat catre Casa Nationala de Asigurari de Sanatate in vederea decontarii.

Aceste demersuri ar fi avut ca urmare obtinerea pe nedrept de catre Spitalul Municipal Caracal a sumei de 740.000 lei din fonduri europene.

Ulterior, din suma obtinuta in mod ilegal, inculpatii Radu Dumitru Liviu si Mitran Marian ar fi dispus in mod abuziv plata catre 136 de persoane a unor stimulente de risc nedatorate, in valoare totala de 326.250 lei.

In aceeasi perioada, cu incalcarea prevederilor legale, inculpatul Radu Dumitru Liviu nu ar fi dispus acordarea stimulentelor de risc (in valoare totala 45.000 lei) pentru un numar de 19 persoane indreptatite sa intre in posesia lor.

In cauza au fost dispuse masuri asiguratorii asupra mai multor bunuri ce apartin celor trei inculpati.

Inculpatilor li s-a atras atentia ca, in caz de incalcare cu rea-credinta a obligatiilor care le revin, masura controlului judiciar se poate inlocui cu masura arestului la domiciliu sau masura arestarii preventive. (V.E.)

Foto: arhiva

Leave a Reply