Pesta porcina africana la inca o ferma a companiei Smithfield din Timis! Peste 50.000 de porci, in pericol de a fi ucisi si incinerati

Un focar de pesta porcina a fost depistat intr-o ferma din judetul Timis a companiei Smithfield in care sunt peste 50.000 de animale. La nivelul Prefecturii Timis au fost stabilite zonele de protectie si de supraveghere, pe o raza de 3 km, respectiv 10km.


Intr-un comunicat de presa emis, astazi, de Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Timis se anunta ca, ieri, 16 iunie, a fost confirmat  focarul de pesta porcina africana in exploatatia comerciala de porci apartinand SC Smithfield Romania, Ferma Voiteni , judetul Timis.

”In urma examinarii probelor provenite de la porcii domestici din exploatatia comerciala de suine apartinand SC Smithfield Romania Ferma Voiteni, judetul Timis, rezultatul la LSVSA Timis fiind pozitiv, au fost trimise  si la Institutul de  Diagnostic si Sanatate Animala Bucuresti pentru confirmare si  identificare a virusului pestei porcine africane. Dupa efectuare examenelor  de laborator efectuate  la Institutul de  Diagnostic si Sanatate Animala, rezultate fiind pozitive,  a fost confirmata  Pesta Porcina Africana”, se precizeaza in comunicat.

Dupa confirmarea pestei porcine africane a fost convocata sedinta cu toti membrii Comitetului Local pentru Combaterea Bolilor, in urma careia s-a votat emiterea Hotararii  de aprobare a zonelor de protectie si supraveghere din jurul focarului de Pesta Porcina Africana, a masurilor de ucidere imediata sub control oficial si neutralizare prin metode alternative incinerare / ingropare a cadavrelor de porci.

In aceasta ferma sunt 53.764 de porci si urmeaza sa se stabileasca exact cati vor fi ucisi, avand in vedere ca animalele se afla in mai multe hale.

Pentru protejarea perimetrului contaminat, in vederea evitarii raspandirii virusului pestei porcine africane s-au stabilit cele doua zone si anume ozona de protectie in jurul focarului, de minim 3 km, pe raza localitatii: Voiteg si o zona de supraveghere in jurul focarului, de minim 10 km, care include si zona de protectie, pe raza localitatilor: Folea, Ghilad, Ofsenita, Deta, Opatita, Denta, Rovinta Mare, Birda, Sangeorge, Berecuta, Manastire din judetul Timis

Pesta porcina africana nu afecteaza oamenii, neexistand nici cel mai mic risc de imbolnavire pentru oameni, acest virus avand, insa, impact la nivel social din punct de vedere economic pentru porci. (I.P.)

Leave a Reply