Judecator turbulent, amendat cu 1.000 de lei pentru tulburarea linistii si ordinii publice. Magistratul si-a terorizat vecinii, in miez de noapte

O judecatoare de la Judecatoria Iasi care si-a terorizat vecinii in toiul noptii a fost amendata de politistii chemati la fata locului si, apoi, internata fortat la Spitalul de Psihiatrie Socola. Vecinii judecatoarei din Iasi au solicitat ajutorul Politiei, dupa ce femeia a devenit recalcitranta in miezul noptii. Agentii de politie care au ajuns la fata locului au fost nevoiti sa o duca pe aceasta la Spitalul de Psihiatrie Socola din cauza comportamentului acesteia.


In data de 9 mai, judecatoarea Mariana Obreja, magistrat la Judecatoria Iasi, a fost internata fortat la Socola de agentii Sectiei 4 Politie. Acestia au intervenit dupa ce vecinii femeii le-au cerut ajutorul, intrucât aceasta asculta muzica la volum maxim la miezul noptii.

Ajunsi la blocul din Tatarasi, in jurul orei 02, agentii au constatat ca femeia este recalcitranta si se comporta irational. Din cauza comportamentului sau, a fost dusa la Spitalul de Psihiatrie Socola, unde a stat internata timp de opt zile, fiind externata pe 17 mai.

Mariana Obreja a primit o amenda de 1.000 de lei pentru tulburarea linistii si ordinii publice. Aceasta si-ar fi depus, dupa externare, cererea de pensionare.

In anul 2011, Mariana Obreja a avut un comportament neadecvat chiar in sala de judecata. Magistratul a inchis usile salii in care activa, chiar daca partile din dosare asteptau pe hol. Aceasta a incuiat usa si a judecat cazul de una singura, fara a da partilor ocazia de a-si exprima punctele de vedere.

„In data de 6 iulie 2011, Sectia pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii a admis actiunea disciplinara formulata de Comisia de disciplina pentru judecatori si a aplicat doamnei judecator Obreja Mariana de la Judecatoria Iasi sanctiunea avertismentului pentru savârsirea abaterii disciplinare constând in exercitarea functiei cu grava neglijenta. S-a retinut ca doamna judecator nu a respectat principiul publicitatii sedintei de judecata intr-un numar de cauze”, se arata intr-un comunicat al CSM.

Inainte de incidentul cu pricina, judecatoarea din Iasi le-a spus colegilor ca avocatii tipa la ea si nu mai face fata stresului la care este supusa. Obreja activeaza la Judecatoria Iasi din 1999, acolo unde a fost numita prin decretul fostului presedinte Emil Constantinescu, potrivit dezvaluirea.ro. (I.P.)

Leave a Reply