A incasat 15.000 de euro pentru a „rezolva” un dosar la Curtea de Apel Suceava! Contrabandist de tigari arestat preventiv pentru trafic de influenta

Procurorii anticoruptie l-au retinut pe unul dintre cei mai versati contrabandisti de tigari din zona Bucovinei, sub acuzatia de trafic de influenta, dupa ce a primit bani de la o persoana pentru a-i obtine achitarea intr-un dosar aflat pe rolul instantelor de judecata.


Lucian Tarita, traficant de tigari, din comuna Vicovu de Jos, judetul Suceava, dar si complicele sau, Constantin Adrian Boghean, au fost retinuti initial pentru 24 de ore, iar ulterior, pe numele celor doi au fost emise mandate de arestare pentru o perioada de 30 de zile pentru comiterea infractiunilor de trafic de influenta si complicitate la trafic de influenta.

”In perioada mai-septembrie 2022, unul dintre inculpati, beneficiind de ajutorul celuilalt, ar fi pretins de la o persoana (martor in cauza) trimisa in judecata si condamnata in prima instanta pentru savarsirea unei infractiuni la regimul circulatiei pe drumurile publice suma de 50.000 euro, in schimbul careia ar fi lasat sa se creada ca are influenta asupra unor magistrati din cadrul unei Curti de Apel si ca i-ar putea determina pe acestia sa pronunte o condamnare a martorului la executarea unei pedepse cu suspendare.

In contextul mentionat mai sus, la data de 21 septembrie 2022, martorul ar fi remis unuia dintre cei doi inculpati suma de 15.000 euro. Demersurile celor doi inculpati ar fi ramas fara finalitatea promisa deoarece apelul martorului a fost respins, fiind ulterior incarcerat in penitenciar pentru executarea unei pedepse privative de libertate”, se arata intr-un comunicat al DNA Suceava.

Revoltat ca a ajuns la puscarie, desi platise pentru a obtine clementa judecatorilor, omul de afaceri i-a denuntat pe cei doi la DNA, iar ancheta derulata a lamurit lucrurile si a dus la retinerea lui Tarita si Boghean. Procurorii spun ca au beneficiat de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Romane si din partea Directiei Generale Anticoruptie. (V.E.)

Leave a Reply