Astfel, anul trecut, la un numar de trei milioane de dosare aflate pe rolul instantelor de judecata, doar 216 au fost solutionate prin mediere, ceea ce reprezinta un procent insignifiant. Mai mult, numarul mediatorilor a scazut la jumatate.
El a precizat, cu prilejul participarii sale la o conferinta, ca in 2014 au avut lor 2.085 de medieri, iar numarul lor a urca la 2.300 in 2015, dupa care a inceput sa scada.
Judecatorul Cristi Danilet a mentionat si ca dintre cei peste 10.000 de mediatori care au fost autorizati au mai ramas in activitate in prezent 4.376.
„Nu le-a explicat nimeni ca asta este o profesie liberala, clientii trebuie cautati, ca trebuie facuta reclama la profesie”, a punctat judecatorul.
„Mai exista o varianta, sa fie medieri extra-procesuale, adica n-a ajuns dosarul inca in instanta, noi nu stim de el, nu-l avem in statistica. Si cumva partile, inainte sa ajunga la noi, s-au dus ele voluntar la mediatori. M-as mira sa fie mai mult de 200, hai sa spunem 1.000, hai sa spunem 2.000, ca ar fi in afara instantelor”, a spus Cristi Danilet.
In alta ordine de idei, el a aratat ca printre fenomenele periculoase pentru elevii din Romania este pornografia infantila, despre care a spus ca este „raspandita”. Judecatorul a mai atras atentia ca violenta scolara constituie al doilea mare fenomen si a semnalat problema consumului si traficului de droguri.
In opinia sa, in scolile din Romania „o gramada de legislatie” privind interzicerea violentei, armelor, drogurilor, tigarilor, bullying-ului nu este aplicata.
„Exista in scolile din Romania institutia numita psihologul scolar sau consilierul scolar. Eu cred ca acesti oameni trebuie sa inceapa sa munceasca, sa fie mai multi si sa aiba intalniri, cand este cazul, cu agresorii”, a adaugat Cristi Danilet.