Cererea de valuta s-a mentinut ridicata, cu o zi inainte de minivacanta de Paste, ceea ce a provocat deprecierea leului, in ciuda faptului ca rata anuala a inflatiei a scazut, in martie, la 14,53%, fata de 15,5%, in februarie, si 15,1%, in ianuarie.
Cursul monedei unice a urcat de la 4,9381 la 4,9432 lei, urmare a cresterii cotatiilor, de la 4,937 – 4,938 lei la 4,945 lei.
Adancirea deficitului de cont curent si gaura de 20 miliarde de lei aparuta in bugetul tarii vor continua sa puna presiune asupra cursului, chiar daca BNR anticipeaza scaderea mai rapida a ratei anuale a inflatiei decat s-a prognozat, incepand din trimestrul al treilea, pe fondul prelungirii schemelor de plafonare si compensare a preturilor la energie.
De la inceputul acestei saptamani, nivelul dobanzilor interbancare cu scadenta la 6, respectiv la 12 luni au cunoscut scaderi zilnice, semn ca dealerii anticipeaza o contractare a inflatiei.
Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a stagnat la 6,80%. Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborat de la 7,03 la 7,02% iar cel la 12 luni, care reprezinta rata dobanzii platita la creditele in lei atrase la nivel interbancar, de la 7,38 la 7,36%.
Cresterea marginala a inflatiei anuale din Statele Unite de luna trecuta, cu doar 0,1% la 5%, fata de perioada similara din 2022, a provocat deprecierea instantanee a monedei americane.
Euro a urcat la 1,0977 – 1,1032 dolari, fiind atins astfel minimul ultimilor doi ani. In piata locala, cursul monedei americane a scazut de la 4,5196 la 4,4844 lei.
Inmultirea plasamentelor in moneda elvetiana, considerata drept un activ sigur, a apropiat-o pe aceasta de pragul de 0,98 franci/euro, iar cursul ei a urcat de la 5,0080 la 5,0371 lei.
Cursul lirei sterline a crescut usor, de la 5,6089 la 5,6115 lei.
Deprecierea monedei americane a determinat scaderea pretului gramului de aur la 292,1414 lei, in ciuda faptului ca uncia a crescut la 2.016 – 2.029 dolari, depasind astfel rezistenta de la pragul de 2.025 dolari.
Monedele din regiune au profitat de scaderea aversiunii fata de risc si s-au apreciat fata de cea unica. Media celei maghiare s-a intarit la 375,14 forinti/euro, iar a celei poloneze, la 4,6511 zloti/euro.
Bitcoin avea o evolutie apropiata de cea de miercuri si fluctua, intre 29.897 si 30.359 dolari. In schimb, ether a crescut consistent si cunostea cel mai ridicat volum de tranzactionare. El se misca in culoarul 1.901 – 2.005 dolari. (R.G.)