Alcoolemie record pentru o soferita care s-a urcat la volan si a accidentat un biciclist. Politistii au gasit masina la cateva sute de metri, soferita dormind linistita

O soferita in varsta de 30 de ani, angajata unei unitati militare din Bistrita-Nasaud, s-a urcat bauta la volan si a comis un accident de circulatie. Evenimentul rutier s-a produs pe o sosea din Vatra Dornei. Politistii sositi rapid la fata locului au pornit in cautarea persoanei care a produs accidentul, iar la aproape 300 de metri au gasit-o pe soferita, cadru militar, aproape adormita cu capul pe volan. Autoritatile au si fotografiat-o dupa „aventura” in care a fost implicata, in timp ce se odihnea, tinand cu mana de volanul masinii si stand cu capul pe spate.


In urma testarii, aparatul etilotest a aratat ca femeia a consumat o cantitate foarte mare de alcool, peste 1,70 mg/l alcool pur in aerul expirat.

Biciclistul peste care femeia a dat cu masina se afla internat la Spitalul Judetean din Suceava, are 8 coaste rupte si mai multe rani la nivelul capului, dar este intr-o stare stabila. Barbatul mergea spre casa, pe langa bicicleta, mai avea putin si ajungea acasa in momentul in care a fost acrosat si izbit la pamant de o masina.

Soferita este militar profesionist, angajata in cadrul unitatii militare din Prundu Bargaului, judetul Bistrita-Nasaud. In cauza a fost deschis dosar penal pentru conducerea unui autovehicul, in stare de ebrietate, vatamare corporala si parasirea locului accidentului, cercetarile urmand a fi preluate de catre procurorii din cadrul Parchetului Militar. (V.E.)

One thought on “Alcoolemie record pentru o soferita care s-a urcat la volan si a accidentat un biciclist. Politistii au gasit masina la cateva sute de metri, soferita dormind linistita

  1. Este regretabil ca aceasta persoana s-a urcat la volan dupa ce a consumat alcool. A luat decizia neinspirata de a lua volanul, punandu-si viata si cea a altora in pericol si provocand un accident de circulatie. Un asemenea comportament nu trebuie sa fie tolererat si speram ca autoritatile vor lua masurile necesare in aceasta privinta pentru a preveni astfel de tragedii.

Leave a Reply