Tribunalul Timis a respins toate apararile medicului Virgil Musta in dosarul de coruptie care are legatura cu afacerile sale din timpul pandemiei de Covid-19

Dosarul penal in care medicul Virgil Musta, seful Sectiei de Boli Infectioase a Spitalului ”Victor Babes” din Timisoara, este trimis in judecata pentru instigare la abuz in serviciu (5306/30/2022/a1), a trecut de camera preliminara si, la termenul urmator, va incepe judecata de fond.


Tribunalul Timis a respins toate exceptiile invocate de catre inculpatii trimisi in judecata de DNA, ca neintemeiate, si a constatat legalitatea sesizarii instantei cu rechizitoriul nr. 271/P/2020, a administrarii probelor si a efectuarii actelor de urmarire penala.

„Dispune inceperea judecatii cauzei privind pe inculpatii Musta Virgil Filaret, Manolescu Diana Luminita, Albu Maria Diana si Paica Dana Mihaela. Cu drept de contestatie in termen de 3 zile de la comunicarea incheierii”, se mentioneaza in Incheierea finala camera preliminara nr. 26/2023, pronuntata in 04.04.2023.

Reamintim ca medicul Virgil Filaret Musta, sef a fost trimis in judecata, alaturi de celelalte cadre medicale din cadrul unitatii sanitare, intr-un dosar in care este acuzat de abuz in serviciu in legatura cu efectuarea de teste pentru depistarea infectiei cu SARS-CoV-2.

Potrivit comunicatului DNA din noiembrie 2022, procurorii de la Sectia de combatere a coruptiei au dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a urmatoarelor persoane:

  • Virgil Filaret Musta, asociat la o societate comerciala cu profil medical si medic sef sectie la Spitalul Clinic de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie “Dr.Victor Babes” Timisoara, pentru infractiunea de instigare la abuz in serviciu cu obtinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul;

  • Diana Luminita Manolescu, director medical al spitalului, si Maria Diana Albu, asistent medical coordonator al Ambulatoriului de boli infectioase, fiecare pentru infractiunea de abuz in serviciu cu obtinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul;

  • Dana Mihaela Paica, medic la societatea comerciala la care asociat era Virgil Musta, pentru infractiunea de instigare la abuz in serviciu cu obtinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

Conform procurorilor anticoruptie, in perioada 21 iulie – 9 noiembrie 2020, Virgil Musta, cu intentie, ar fi determinat trei asistente medicale sa presteze servicii in beneficiul societatii la care el era asociat, in timp ce acestea se aflau in exercitarea atributiilor de serviciu la Spitalul “Dr.Victor Babes” Timisoara.

Folosindu-se de influenta pe care o avea in calitatea sa de medic sef de sectie, inculpatul le-ar fi determinat pe cele trei asistente, in mod direct sau prin intermediul inculpatei Dana Mihaela Paica, sa preleveze probe biologice in vederea depistarii infectiei cu virusul SARS CoV-2, sa incaseze contravaloarea testelor RT-PCR si sa elibereze bonuri fiscale in beneficiul societatii comerciale private la care acesta era asociat (utilizand o casa de marcat mobila).

Desi zilnic, in intervalul orar 07 – 10, ar fi prestat servicii medicale pentru societatea comerciala mentionata, cele trei asistente ar fi incasat integral drepturile salariale platite de spital”, arata anchetatorii.

Procurorii mai spun ca, la instigarea lui Musta, in calitatile lor de director medical, respectiv asistent medical coordonator al Ambulatoriului de boli infectioase, Diana Luminita Manolescu si Maria Diana Albu si-ar fi incalcat atributiile de serviciu deoarece nu au facut niciun demers pentru constatarea abaterilor disciplinare si aplicarea sanctiunilor corespunzatoare sau, dupa caz, sesizarea Comisiei de cercetare disciplinara in vederea sanctionarii celor trei asistente medicale.

“Mai mult, inculpata Maria Diana Albu ar fi intocmit, iar inculpata Diana Luminita Manolescu ar fi aprobat foile colective de prezenta in continutul carora au fost evidentiate formal orele lucrate de cele trei asistente. Astfel, inculpatul Virgil Filaret Musta le-ar fi determinat pe cele trei asistente sa isi incalce atributiile de serviciu reglementate de dispozitiile din Codul Muncii, Regulamentul intern al spitalului si fisa postului”, mentioneaza procurorii anticoruptie.

Prin activitatea descrisa s-ar fi generat un prejudiciu de 12.173 de lei in dauna Spitalului Clinic de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie “Dr.Victor Babes” Timisoara, indica DNA.

Firma privata la care este asociat Musta ar fi obtinut foloase necuvenite in valoare totala de 172.508 de lei. (V.E.)

Leave a Reply