Transformari in relatia banca – client! Conferinta de drept bancar organizata de BNR, Sucursala Timisoara

Banca Nationala a Romaniei – Sucursala Timisoara a gazduit, azi, a XI-a editie a Conferintei de drept bancar, care a avut tema Transformari in relatia banca – client. Evolutii, mutatii, predictii. Conferinta face parte din ciclul Colocviile juridice ale Bancii Nationale a Romaniei, fiind organizata de Facultatea de Drept din cadrul Universitatii de Vest din Timisoara in colaborare cu Banca Nationala a Romaniei – Directia Juridica. La conferinta au fost invitati sa participe, in calitate de intervenienti, profesori de la facultati de drept si economie, precum si reputati specialisti care isi desfasoara activitatea in Banca Nationala a Romaniei, institutii de credit si societati de avocatura.


Organizatorii au supus discutiilor problematica actuala si complexa a transformarilor produse in relatia dintre banci si clientii lor, profesionisti sau consumatori.

Aceasta relatie, a carei evolutie temporala coincide cu istoria activitatii bancare, a suferit in ultimii ani o metamorfoza accelerata, marcata de fenomene disruptive care au produs veritabile mutatii atat in raporturile de tip corporate, cat si in cele de tip retail.

Masificarea accesului la serviciile bancare si optimizarea incluziunii financiare, diversificarea ariilor intermedierii financiare si cresterea concurentei in domeniu, finantarea responsabila si sustenabila, integrarea instrumentelor fintech in procesele de afaceri ale bancilor, regandirea infrastructurii utilizate in banking si interconectarea acesteia cu platformele si aplicatiile digitale, automatizarea proceselor si a deciziilor prin apelul la inteligenta artificiala sunt doar cateva dintre provocarile cu care se confrunta in prezent industria financiar-bancara.

Daca la aceste transformari se adauga si recentele evenimente exogene de tip criza, care testeaza rezilienta economiilor, in general, si a sistemelor financiar-bancare, in special, tabloul devine si mai complex.

Premisa de la care porneste dezbaterea este ca, daca evolutiile din banking au urmarit in mod constant atingerea unor standarde tot mai inalte de eficienta, din perspectiva securitatii, a costurilor si a flexibilitatii, sistemele financiar-bancare traverseaza in prezent o etapa a mutatiilor structurale, in care este verificata inclusiv capacitatea dreptului de a raspunde noilor provocari.

Conferinta pune fata in fata teoreticieni si practicieni ai domeniului, in incercarea de a face o radiografie acurata si o prognoza realista”, se mentioneaza intr-un comunicat de presa emis de BNR.

Aceasta manifestare s-a desfasurat sub egida Asociatiei Europene de Drept Bancar si Financiar (AEDBF Europe) si a fost sustinuta financiar, alaturi de organizatori, de Banca Comerciala Romana. (R.G.)

Leave a Reply