Inspectoratul General al Politiei Romane a primit prima transa de autospeciale BMW „8+1”, din cele 600 achizitionate de MAI printr-o licitatie investigata de Parchetul European, si a prezentat noile masini cu girofaruri, de 184 de cai putere, sambata, 25 martie, chiar de Ziua Politiei Romane.
Noile autospeciale sunt colantate cu „Politia”, astfel incat sa fie scoase in evidenta liniile de design agresive ale caroseriei, noile autospeciale BMW „8+1” ce intra in dotarea Politiei Rutiere au la baza cea de-a 7-a generatie a modelului BMW Seria 3 sedan, G20, lansata de constructorul german in 2018, la Salonul Auto de la Paris, care a primit un facelift in vara anului 2022.
BMW 320i xDrive cu girofaruri: tractiune integrala, acceleratie 0-100 km/h in 7,7 secunde cu „Launch Control”, viteza maxima de 230 km/h
Noile masini cu girofaruri sunt BMW 320i xDrive, adica au motor pe benzina turbo (Twin Scroll, cu o singura turbina alimentata independent de la doua grupe de cilindri), cu o cilindree de 1.998 cmc, care dezvolta o putere de 184 de cai putere, intre 5.000 si 6.500 rpm, si un cuplu motor maxim de 300 Nm, intre 1.350 si 4.000 rpm, sistem inteligent de tractiune integrala permanenta xDrive si cutie de viteze automata cu „8+1” trepte (este produsa de ZF si este una dintre cele mai performante transmisii automate de pe piata din ultimii ani).
Daca in caietul de sarcini IGPR a cerut ca noile autospeciale pentru Politia Rutiera sa accelereze de la 0 la 100 km/h in maximum 8 secunde si sa poata atinge o viteza maxima de minimum 210 km/h, BMW 320i xDrive sprinteaza 0-100 km/h in 7,7 secunde si poate rula cu pana la 230 km/h.
De fabrica, BMW 320i xDrive cantareste 1.655 de kilograme si are un coeficient aerodinamic (Cx) de 0,25. Dar autospecialele de politia sunt putin mai grele, fiind dotate cu o baterie suplimentara, si opun mai multa rezistenta la inaintare din cauza girofarurilor, chiar daca rampa optico-acustica e subtirica, cu tehnologie LED, de ultima generatie.
Prin urmare, consumul mediu al BMW-urilor 320i xDrive de politie va fi putin mai mare decat cel care apare in cartea tehnica: 6,8 litri/100 km, conform normelor WLTP.
Rezervorul de benzina are o capacitate de 59 de litri, ceea ce asigura o autonomie de pana la 800 de kilometri, iar portbagajul are un volum de 480 de litri.
600 de BMW 320i xDrive pentru Politia Romana
Politia Rutiera isi inoieste flota de autospeciale, alcatuita in prezent din VW-uri Polo, Dacii Logan si Dacii Duster, cu 600 de BMW-uri Seria 3, cu tractiune integrala si 184 de cai putere. Contractul este de 98.006.046 de lei, adica 19,6 milioane euro sau 33.200 euro/ bucata.
Pe 15 mai 2022, IGPR a postat in SEAP un anunt de achizitie prin licitatie pentru 600 de masini de politie, cu o valoare totala de 98.006.046 de lei (19,6 milioane euro), in cadrul proiectului „Dezvoltarea unui sistem mixt mobil de monitorizare a traficului rutier privind incalcarea regulilor de circulatie” finantat prin Programul Operational Infrastructura Mare (P.O.I.M.), axa 2.5.
Pe 16 august, IGPR a incheiat contractul cadru, iar pe 12 septembrie a fost semnat primul contract subsecvent pentru 100 de BMW-uri Seria 3 320i xDrive pentru 16.334.341 de lei (aprox. 3.267.000 euro), adica 163.343,41 de lei per bucata (aprox. 33.200 euro).
Coform contractului, noile BMW-uri de politie isi vor face aparitia pe strazile din Romania pana cel tarziu in aprilie 2023.
Parchetul European si DNA investigheaza licitatia IGPR
Politia Romana a transmis ca „a pus la dispozitia Parchetului European toate documentele relevante cu privire la aceasta achizitie”. De asemenea, a precizat ca nu au fost inca receptionate masinile.
Raspunsul Politiei Romane vine dupa ce, Europa Libera a solicitat informatii despre derularea acestui contract si daca institutii de cercetare si control, precum Directia Nationala Anticoruptie, Curtea de Conturi, Ministerul Transporturilor sau Comisia Europeana au cerut detalii despre contractul pentru livrarea celor 600 de autospeciale BMW.
Si Directia Nationala Anticoruptie (DNA) verifica achizitia Ministerului de Interne, procedura de cumparare la care s-a prezentat un singur ofertant, dupa o prima etapa asuata.
Surse judiciare au precizat, pentru Europa Libera, ca DNA a deschis dosarul penal in toamna anului trecut, dupa ce s-a autosesizat. Aceleasi surse au mai spus ca si acum dosarul este in faza de cercetare in rem, adica nu exista nicio persoana suspecta.
Europarlamentarul Renew Europe Alin Mituta a anuntat, in septembrie 2022, ca a sesizat Parchetul European cu privire la achizitia BMW-urilor de catre Politia Romana.
In octombrie 2022, ministrul de Interne Lucian Bode a prezentat concluziile Corpului de Control in cazul achizitiei de masini BMW pentru Politie.
”Corpul de Control al ministrului Afacerilor Interne a constatat urmatoarele: necesitatea achizitiei este una reala si evidenta. Politia Rutiera are nevoie imperativa de mijloace performante pentru atingerea obiectivului national de reducere a numarul de victime ale accidentelor rutiere.
Toata documentatia tehnica a fost intocmita, analizata si agreata de catre structurile de specialitate ale MAI, ale Ministerului Transporturilor, primind totodata si girul unui evaluator extern al Bancii Europene de Investitii.
Intregul proces de achizitie publica s-a derulat de catre autoritatea contractanta – IGPR – cu respectarea principiilor de obiectivitate, transparenta si legalitate, trecand prin toate filtrele institutionale.
Avizul de conformitate, fara de care nu se putea finalizat licitatia, a fost dat de ANAP, autoritatea care supragheaza toata achizitiile din Romania”, a declarat Bode intr-o conferinta de presa. (I.P.)