VIDEO O casa din Timisoara a luat foc din cauza unei bucati de jar cazuta din soba! Interventia pompierilor a salvat imobilul de la mistuirea in flacari

Pompierii militari de la ISU Timis au fost solicitati, azi, in jurul orei 16,30, sa intervina pentru stingerea unui incendiu produs la o casa familiala, situata pe strada Vasile Carlova, din Timisoara.


A fost alertat Detasamentul 1 de Pompieri Timisoara si trimisi la locul interventiei 1 ofiter si 15 subofiteri cu o autospeciala de prima interventie si comanda, doua autospeciale de stingere cu apa si spuma, o autoscara mecanica de lucru si salvare de la inaltimi si o ambulanta SMURD.

In sprijin a fost trimisa o autospeciala de stingere cu 5 pompieri din cadrul Detasamentului 2 Timisoara.

La sosirea echipelor de interventie la locul evenimentului s-a constatat ca incendiul se manifesta cu ardere generalizata la nivelului etajului locuintei, pe o suprafata de aproximativ 60 mp si la acoperis, pe o suprafata de aproximativ 150 mp.

Din fericire, nu s-au inregistrat victime. Interventia pompierilor a limitat extinderea incendiului la celelalte incaperi de la etaj si parter, dar si la vecinatati”, ne-a transmis ISU Timis.

Cauza probabila de izbucnire a incendiului a fost stabilita ca fiind „jar sau scantei cazute din sistemul de incalzire (soba fara acumulare de caldura).

In acest context, pompierii de la ISU Timis atrag atentia ca proprietarii de imobile trebuie respectate cateva masuri esentiale:

 

▶️ Verificati cosurile de evacuare a fumului, reparati-le, izolati-le si curatati-le periodic.

▶️ Evitati improvizatiile la nivelul instalatiilor termice si electrice si efectuati verificari periodice ale acestora.

▶️ NU alimentati mai multi consumatori electrici din acelasi prelungitor (aceeasi priza) in acelasi timp.

▶️ NU utilizati substante usor inflamabile (benzina, motorina) pentru aprinderea focului.

▶️ Evitati fumatul in imediata apropiere a lichidelor/materialelor combustibile.

▶️ Izolati sursa de caldura fata de podea si peretii din incapere.

❗️De asemenea, pentru reducerea riscului producerii unor asemenea incendii, 𝐬𝐞 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐳𝐢𝐜𝐞:

▶️ folosirea sobelor cu acumulare de caldura amplasate pe pardoseala combustibila si fara a avea in fata usitelor de alimentare o tabla cu dimensiunea de 70 x 50 cm;

▶️ amplasarea sobelor la o distanta mai mica de 1 m fata de peretii combustibili sau alte materiale combustibile ori mai mica de 70 cm fata de peretii combustibili izolati.

▶️ ca sobele de metal sa fie amplasate pe pardoseli din materiale combustibile fara asigurarea izolatiei termice necesare;

▶️ supraincalzirea sobelor deoarece pot aprinde usor obiectele combustibile din jur.

In eventualitatea producerii unei situatii de urgenta, solicitati interventia pompierilor la numarul unic pentru apeluri de urgenta 112.

Informatii despre modul de comportare i‌n cazul producerii unor situat‌ii de urgent‌a‌ pot fi obt‌inute prin accesarea platformei nationale de pregatire in situatii de urgenta https://fiipregatit.ro si aplicatia de mobil DSU care poate fi descarcata gratuit din App Store si Google Play. (I.P.)

 

Leave a Reply