Aflat intr-o strategica si atenta campanie de imagine, prefectul judetului Timis a facut un anunt extraordinar pentru comunitatea biciclistilor din aceasta parte de tara. Mai exact, economistul Mihai Ritivoiu a postat pe contul sau de Facebook, in urma cu putin timp, vestea potrivit careia, din aceasta luna si pana la finalul lui octombrie 2023, biciclistii vor putea pedala pana in Serbia.
„Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontiera Timisoara va deschide o data pe luna, incepand cu weekendul acesta si pana in luna octombrie, un punct de trecere al frontierei cu Serbia pentru pista de biciclete in zona comunei Uivar.
Ne vedem pe pista!
25 – 26 martie
29 – 30 aprilie
27 – 28 mai
03 – 04 iunie
24 – 25 iunie
29 – 30 iulie
26 – 27 august
23 – 24 septembrie
28 – 29 octombrie”, a anuntat Mihai Ritivoiu, completandu-si zestrea de voturi cu care va candida, probabil, la fotoliul de primar al Timisoarei din partea PSD Timis. (Mara Ion)