Ca un preambul al primului eveniment teatral european major al Capitalei Europene a Culturii – BROS de Romeo Castellucci – Nationalul timisorean iese din cadrul conventiei teatrale consacrate si deschide un drum nou, in lucrul cu oameni din afara sferei sale profesionale, intr-o formula de implicare directa, nemediata.
SLOW DOWN! / MAI INCET! este un indemn lansat unei lumi atat de grabite, incat nu mai gaseste timp sa asculte. SLOW DOWN! / MAI INCET! este gandul transmis de la minte la minte, de la suflet la suflet, in acest ADN al umanitatii neintrerupt, din care facem parte cu totii, indiferent de culoare, de gen, de varsta, de abilitati sau de neputinte, sau de ceea ce numim „nevoi speciale”.
SLOW DOWN! / MAI INCET! de Mihaela Michailov, in regia lui Horia Suru, este titlul spectacolului care inchide proiectul Viitorul copiilor, parte din traseul Vocile orasului, traseu pe care Teatrul National l-a inceput in urma cu patru ani din dorinta de a oferi grupurilor vulnerabile un spatiu care sa le integreze in fluxul cultural si civic al comunitatii. Traseul Vocile orasului este inclus in programul cultural Timisoara 2023 – Capitala Europeana a Culturii.
Atelierul la care au participat in vara anului trecut sapte copii inscrisi la Centrul de zi pentru copii cu dizabilitati „Podul lung” a fost urmat de o piesa de teatru scrisa de Mihaela Michailov, una dintre cele mai puternice voci ale teatrului contemporan romanesc, in urma participarii la atelier si a cercetarii. Spectacolul-eveniment SLOW DOWN! / MAI INCET! este povestea prea rar si prea putin auzita a normalitatii, asa cum arata ea pentru acesti copii si pentru familiile lor, spusa pentru prima data de actori si copii, impreuna.
Premiera spectacolului SLOW DOWN! / MAI INCET! va avea loc miercuri, 15 martie, de la ora 19, la Sala 2 a Teatrului National.
Distributia reuneste o pleiada de actori consacrati ai Teatrului National – Claudia Ieremia, Matei Chioariu, Alina Ilea, Catalin Ursu, Mirela Puia, Andrei Chifu, Bogdan Spiridon, Laura Avarvari, Cristina König, Roberta Popa, Ana Maria Pandele Andone, Ana Maria Cojocaru si Paula Maria Frunzetti, alaturi de care vor aparea copiii Roland Ambrus, Rona Ambrus, Anamaria Hodosan, Alexandra Nedelyov, Roxana Fleischer de la Centrul de zi „Podul Lung” si Maria Lupoian. Coregrafia este semnata de Florin Fieroiu. Decorurile sunt semnate de Bianca Vesteman, costumele apartin Gabrielei Strugaru-Popa, iar spatiul video este conceput de Razvan Dima. Spectacolul este semnat de regizorul Horia Suru.
Biletele s-au pus in vanzare pe www.tntm.ro si la Agentia de bilete „Marasesti”, str. Marasesti nr. 2, orar marti – duminica, intre orele 11 – 19, tel. 0256 201 117. (I.P>)
Fotografii: Adrian Piclisan / TNTm