Oferta de angajare plasata de IKEA pe o cladire din patrimoniu din centrul Timisoarei, amenda de 10.000 de lei si desfiintarea amplasamentului

Firma de publicitate care a amplasat bannerul urias al companiei suedeze IKEA pe o cladire de patrimoniu din centrul Timisoarei a fost sanctionata contraventional, inca din 2 martie. Cu nu mai putin de 10.000 de lei, fiind si obligata sa desfiinteze amplasamentul.


Mesh-ul cu anuntul de angajare a mai ramas pe cladire, semn ca amenda a fost luata in calcul, ca paguba colaterala, in momentul in care IKEA a decis sa-si promoveze ostentativ campania de recrutare de personal pentru magazinul de la marginea Timisoarei.

„Politistii locali din cadrul Serviciului Disciplina in Constructii si Afisaj Stradal au efectuat verificari inca din data de 02.03.2023 cu privire la meshul amplasat pe o cladire din Piata Victoriei prin care se face publicitate la o firma care cauta personal.

A fost intocmit proces-verbal de constatare a contraventiei pentru firma de publicitate, conform Legii 185/2013, pentru lipsa avizului de publicitate temporara, fiind stabilita amenda de 10.000 lei si desfiintarea amplasamentului”, a transmis Daniela Seracin, purtator de cuvant al Politiei Locale Timisoara.

Ar fi de mentionat ca anuntul celor de la IKEA nu este singurul care a fost amplasat de-a lungul timpului pe schelele cladirilor istorice aflate mai mult sau mai putin in reabilitare. Printre altele, in ultimele luni, in Piata Victoriei si-au facut reclama la propriile seriale inclusiv Netflix si Disney+. Acestea, de altfel, chiar in locul in care acum se promoveaza compania suedeza. (I.P.)

Leave a Reply