Joburile oferite de magazinul IKEA din Timisoara, BOICOTATE? Banner urias plasat pe o cladire de patrimoniu din centrul Timisoarei

Scandalul salariilor oferite de compania IKEA angajatilor care doresc sa lucreze noul magazin de la Timisoara, considerate umilitoare in contextul inflatiei crescande din Romania, se pare ca ingreuneaza misiunea agentiei care este responsabila cu recrutarea fortei de munca.


Banatenii nu se inghesuie la interviurile de angajare, semn ca oferta salariala a companiei IKEA, care nu reprezinta jumatate din cuantumul salariilor oferite in Spania, de exemplu, nu se ridica la nivelul beneficiilor asteptate de candidati. In acest context, chiar si dupa ce compania suedeza a anuntat ca ofera un salariu net care porneste de la 3.000 de lei pe luna, oferta de forta de munca este limitata, aproape inexistenta, motiv pentru care in centrul Timisoarei a aparut un banner urias cu oferta de locuri de munca la IKEA.

Anuntul, care acopera fatada unei cladiri de patrimoniu cu mai multe etaje, a starnit revolta trecatorilor, dar si a reprezentantilor presei, care au atras atentia edililor locali ca autorizarea unei asemenea mesh publicitar nu cadreaza cu rigorile urbanistice specifice unei capitale europene a culturii.

„Doamne, tata Ceresc, punem anunturi pe cladiri istorice? ! Aici, in Timisoara? Ati vazut asa ceva la Viena? Unde ne sunt pazitorii patrimoniului? Dar ai… capitalei?”, este intreabarea retorica a jurnalistei Lia Lucia Epure, care a atras zeci de comentarii.

„Este incredibil! Mi s-a taiat efectiv rasuflarea! Nu mai contează că este centru istoric. Se pun anunturile gingante precum pe centură. Foarte trist tot ce se intampla. Nu pot sa cred ca este vorba doar de incompetenta, efectiv este rea-vointa. Ar fi fost mai potrivita o gigantografie cu ,,Atentie, cad zidurile!”, daca doreau sa isi mascheze incompetenta, pentru ca oricum acelasi lucru e subliniat si la fel de tare a atras atentia. Poate chiar mai tare”, spune Ema Santamaria, inducand ideea ca bannerul ar fi mai util proprietarilor cladirii de patrimoniu, aflata in santier, decat suedezilor de la IKEA.

Nu stim cate zile va trona anuntul urias pe cladirea de patrimoniu din Piata Victoriei din Timisoara, care apartine Camerei de Comert, Industrie si Agricultura, insa un lucru este sigur: reticenta candidatilor la un job in magazinul IKEA creste exponential, de la zi la zi, si nu este exclus ca agentia de recrutare sa apeleze, in cele din urma, la forta de munca din strainatate… (R.G.)

Leave a Reply