Primarul Timisoarei ii face cinste cu un pahar de vin deputatului Alfred Simonis! “Sunt bucuros sa fac cinste cu paharul asta si cu multe altele de acum incolo”

Desi este prins, in aceste zile, cu preparativele deschiderii oficiale a programului Timisoara 2023 – Capitala Europeana a Culturii, primarul Dominic Fritz si-a gasit timp sa-i multumeasca liderului PSD Timis, Alfred Simonis, pentru sustinerea proiectelor strategice ale Timisoarei.


Ba, mai mult, edilul – care este acuzat de politicianii social-democrati ca foloseste resursele de imagine ale capitalei culturale pentru a promova partidul din care face parte – ii promite lui Alfrad Simonis ca-i va face cinste cu cate un pahar de vin pentru fiecare noua finantare a proiectelor Timisoarei.

Iata declaratia primarului Dominic Fritz:

“Semnalele incurajatoare pe care le-am primit ca Banca Europeana de Investitii ne-ar putea sprijini cu 20 de milioane de euro pentru dotarea noului Spital de Copii ne bucura.

Este anuntul deputatului PSD de Timis, Alfred Simonis, caruia ii multumesc pentru sprijinul acordat. Este si un semnal bun cand clasa politica locala lupta impreuna pentru binele Timisoarei, indiferent de culoarea partidului.

La noua cladire a Spitalului de Copii finalizam, in aceste saptamani, ultimele retusuri, facem reglajele tehnice necesare si incepem procedura de receptie. Am reusit sa finalizam o constructie care a stat in santier aproape 10 ani. Cu aceasta finantare vom putea sa echipam cladirea cu tehnologia de care are nevoie un spital de secolul 21.

Acum cateva luni am promis parlamentarilor de Timis ca fac cinste cu o bere daca sustin proiectele strategice ale Timisoarei, cum este si dotarea cu echipamente medicale a noului Spital de Copii.

Domnule deputat, am inteles ca preferati un pahar cu vin celui cu bere si sunt bucuros sa fac cinste cu paharul asta si cu multe altele de acum incolo. Cate unul pentru fiecare noua finantare pentru proiectele strategice ale Timisoarei.” (Mara Ion)

 

Leave a Reply