Artista Ana Miljković, din Beograd, donatie de suflet catre Biserica Ortodoxa din comuna caraseana Berzasca

Invitata la Simpozionul de creatie desfasurat, in perioada 2-9 octombrie 2022, pe Clisura Dunarii, la Berzasca, artista Ana Miljković, din Beograd, a revenit in Romania pentru a face o donatie de suflet.


La initiativa edilului comunei Berzasca, Nicolae Petru Furdui, artista din Serbia, secondata de artistul american Gabriel Chaplin, a realizat si donat bisericii ortodoxe din localitate, in 27 ianuarie, o minunata lucrare in tehnica mozaicului reprezentand pe Arhanghelii Mihail si Gavril. 

Nascuta in anul 1992, in Kruševac (Serbia), Ana, avand un impresionant palmares, fiind distinsa in anul 2016 cu Premiul I al Facultatii de Arte din Beograd pentru mozaic, in 2017 cu premiul „Borislav Boro Nježić” pentru cea mai buna lucrare a unui student realizata in tehnica mozaicului, sau in anul 2018 cu premiul pentru o lucrare exceptionala in cadrul celei de a VIII-a expozitie bienala de mozaic din Beograd, este Membru al ULUS (Association of Fine artists of Serbia), ULUK (Association of fine artists din Kruševac) si de asemenea al (Association of mosaic art) din Sardinia.

Fascinata de natura unde evadeaza constant pentru a-si gasi pretioasele pietre atat de migalos randuite in compozitiile sale, Ana Miljkovic revine si anul acesta in Romania pentru a participa la Simpozionul de creatie desfasurat la Berzasca in perioada 21-28 aprilie, gazduit de Pensiunea Ecaterina spre a impartasi, alaturi de noi, secretele pietrei brute, ale unei tehnici atat de apreciata in trecut.

Speram ca, prin prezenta unor artisti vizuali precum Ana, tehnica aproape uitata a mozaicului sa reinvie in contextul actual si sa devina, un mijloc de exprimare pentru noua generatie de artisti contemporani. (Costin Brateanu)

Leave a Reply