Directorul din Timisoara cu „patru functii in patru zile”, urmarit penal de DNA! Procurorii il acuza ca a fost numit ilegal la conducerea Regionalei CFR Timisoara

Directorul general al Companiei Nationale de Cai Ferate CFR SA, Alexandru Simu, este urmarit penal pentru instigare la abuz in serviciu si instigare la uzurparea functiei, anunta DNA Timisoara. Dupa cum a titrat si Impact Press, in aprilie 2022, Ion Simu-Alexandru a reusit, in doar patru zile, o performanta demna de Cartea Recordurilor. Patru functii, in patru zile: director general, consilier, director regional al Sucursalei Regionale de Cai Ferate Timisoara si din nou director general al Companiei Nationale de Cai Ferate CFR SA.


In acelasi dosar erat urmarit penal si directorul general adjunct tehnic Petru Cesa, acuzat de abuz in serviciu si uzurparea functiei. Cei doi sunt acuzati ca au concediat o angajata pe care o suspectau ca ar fi dezvaluit in spatiul public ilegalitati comise de ei, scrie news.ro.

”Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Timisoara au dispus efectuarea urmaririi penale fata de suspectii:

SIMU-ALEXANDRU ION, director general interimar al Companiei Nationale de Cai Ferate (CNCF) CFR SA, in sarcina caruia s-a retinut comiterea infractiunilor de: instigare la abuz in serviciu, daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, instigare la uzurparea functiei, daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,

CESA PETRU, director general adjunct tehnic in cadrul Companiei Nationale de Cai Ferate (CNCF) CFR SA, in sarcina caruia s-a retinut comiterea infractiunilor de: – abuz in serviciu, daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, in forma continuata, – uzurparea functiei, daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit”, anunta DNA luni.

In ordonanta procurorilor se arata ca, in cauza exista aspecte din care rezulta ca, cursul lunii aprilie 2022, suspectul Cesa Petru, la instigarea lui Simu, si-ar fi arogat atributiile functiei de director general al CNCF CFR SA, cu toate ca nu detinea aceasta functie sau o imputernicire in acest sens si a emis doua decizii, prin cea de-a doua numindu-l pe Simu-Alexandru Ion la conducerea Sucursalei Regionalei de Cai Ferate Timisoara.

”Prin aceste doua decizii privind traseul profesional al lui Simu-Alexandru Ion, suspectul Cesa Petru ar fi urmarit sa-i asigure primului stabilitatea unei functii de conducere la nivel regional, dupa incetarea celei de director general interimar al CNCF CFR SA.

Dupa aparitia in spatiul public a uneia dintre acele decizii, suspectul Cesa Petru, la instigarea celuilalt, in urma unei cercetari disciplinare formale, ar fi emis doua decizii prin care unei subordonate, banuita ca ar fi remis presei documentul respectiv, i-ar fi fost desfacut contractul individual de munca din motive disciplinare, cu incalcarea prevederilor din Codul Muncii, motivand ca angajata nu a reusit sa-si dovedeasca nevinovatia”, precizeaza DNA.

Actionand in aceasta maniera, cei doi directori ar fi urmarit sa dea un exemplu celorlalti angajati din subordine pentru ca pe viitor suspectii sa nu se mai vada expusi „riscului” ca publicul, prin intermediul presei, sa cunoasca diferite aspecte nelegale/legale din actul de conducere al CNCF CFR SA, explica DNA.

Suspectilor Cesa Petru si Simu-Alexandru Ion li s-a adus la cunostinta calitatea procesuala, urmand sa fie citati la DNA Timisoara ori de cate ori este nevoie pentru solutionarea dosarului. (V.E.)

Leave a Reply