Medicul Virgil Musta, seful Sectiei de Boli Infectioase a Spitalului ”Victor Babes” din Timisoara, care este acuzat de ANI de conflict de interese administrativ, dupa ce firma in care este asociat cu fratele sau a incheiat un contract de prestari servicii medicale cu spitalul la care lucreaza, a declarat ca nu a produs prejudicii si nu a luat foloase necuvenite, el avand convingerea ca justitia va ”elucida corect acuzatiile” care i se aduc, scrie news.ro.
Intr-o postare de marti, pe Facebook, medicul Virgil Musta spune ca vorbele sale ”vor fi probabil fara rost” pentru cei care i-au pus deja o eticheta.
”Au aparut in ultimul timp in spatiul public mai multe acuzatii care mi se aduc. Nu am dorit sa comentez absolut nimic pana acum, nu pentru ca acuzatiile ar fi adevarate, ci pentru ca, orice as spune, vorbele mele vor fi probabil fara rost pentru cei care mi-au pus deja o eticheta.
Din respect pentru toti cei care nu s-au grabit totusi sa stearga repede cu buretele tot ceea ce am incercat sa fac in perioada pandemiei pentru a ajuta oamenii, pentru a salva vieti si nu pentru a ma imbogati, spun doar ca, in afara de munca foarte intensa de la spital, m-am implicat, absolut voluntar, in multe proiecte tocmai pentru a-mi pune experienta in slujba comunitatii, pentru a ajuta medicii sau pacientii si am incercat sa transmit publicului, pe un limbaj cat mai simplu, tot ceea ce am invatat despre evolutia total necunoscuta a covid 19 la acea vreme, astfel incat sa poata beneficia de aceste informatii cat mai multa lume”, a scris Musta pe pagina de socializare.
Virgil Musta a precizat, de asemenea, ca el nu a luat foloase necuvenite si si-a exprimat convingerea ca justitia va elucida corect acuzatiile care i se aduc. ”Nu am produs prejudicii si nu am luat foloase necuvenite. Am convingerea ca justitia va elucida corect toate acuzatiile care mi se aduc. Va multumesc si va doresc multa sanatate! Nu neglijati va rog toate masurile de protectie pe care le stiti deja, este o perioada cu foarte multe imbolnaviri de gripa, covid19 si alte afectiuni respiratorii”, a mai precizat Musta.
Seful Sectiei Boli Infectioase a Spitalului ”Victor Babes” din Timisoara, medicul Virgil Musta, este acuzat de ANI de conflict de interese administrativ dupa ce firma in care erau asociati el si fratele sau a incheiat un contract de prestari servicii medicale cu spitalul la care Musta lucra.
”La data de 20 iulie 2020, societatea comerciala in cadrul careia persoana evaluata si fratele acesteia detin calitatea de asociat si functia de medic primar, iar sotia persoanei evaluate detine functia de medic specialist, a incheiat un contract de prestari servicii medicale si actele aditionale aferente, cu spitalul in cadrul caruia MUSTA VIRGIL FILARET exercita functia de sef sectie, incalcand astfel prevederile art. 178, alin. (2) din Legea nr. 95/2006, coroborate cu prevederile art. 185, alin. (15) din acelasi act normativ”, argumenteaza Agentia Nationala de Integritate.
Medicul Virgil Musta a fost trimis in judecata de DNA, la sfarsitul lui noiembrie 2022, pentru instigare la abuz in serviciu, dupa ce ar fi determinat trei asistente medicale sa presteze servicii medicale – recoltarea de probe pentru teste COVID-19 – la firma la care el este asociat, desi ele se aflau in timpul programului de lucru la unitatea medicala publica. Alaturi de Musta au fost trimise in judecata Diana Manolescu, director medical al spitalului, o asistenta medicala si o alta femeie, medic. (I.P.)