Trimis in judecata de procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Timis, in mai 2021, sub acuzatia de luare de mita, medicul ginecolog Flaviu Ioan Bodnar, de la Spitalul Municipal Lugoj, a fost condamnat la inchisoare.
„Condamna inculpatul Bodnar Ioan Flaviu la: – 3 (trei) ani inchisoare – pentru savarsirea infractiunii de luare de mita. Se vor aplica inculpatului Bodnar Ioan Flaviu pedepsele complementare, respectiv interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, interzicerea dreptului de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat si interzicerea dreptului de a exercita profesia de medic pe o durata de 1 an, care incepe sa curga dupa ramanerea definitiva a prezentei hotarari de condamnare”, se mentioneaza in Hotararea 6/2023 pronuntata azi, 09.01.2023, de Tribunalul Timis.
Reamintim ca Flaviu Ioan Bodnar a fost prins in flagrant, in 23 martie 2021, in timp ce primea mita de la o pacienta.
“Procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Timis au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea in judecata a inculpatului B.I.-F., sub aspectul savarsirii a doua infractiuni de luare de mita. Procurorii au retinut ca, in cursul lunii aprilie a anului 2020 si in data de 23.03.2021, dupa efectuarea unor consultatii medicale de specialitate, in calitate de medic, inculpatul B.I.-F. ar fi primit de la aceeasi pacienta foloase financiare necuvenite, constand in suma de 100 lei, respectiv 300 lei”, au anuntat reprezentantii Parchetului de pe langa Tribunalul Timis.
Potrivit publicatiei lugojinfo.ro, acesta este al doilea caz de luare de mita inregistrat in ultimii ani la Lugoj, insa e prima condamnare. In celalalt caz, medicul acuzat de luare de mita, tot un ginecolog, a decedat chiar la iesirea de la audieri, inainte sa fie trimis in judecata.
Condamnarea lui Bodnar de luni a cazut ca un traznet asupra colegilor si pacientilor care l-au cunoscut si care sustineau ca e un om onest si profesionist. Sentinta data luni de magistratii timisoreni nu este defitiva si poate fi atacata cu apel. (G.I.)