Directia Generala a Politiei Locale Timisoara a gazduit aseara, la sediul sau, concertul caritabil organizat impreuna cu Akademika Banat – Departamentul Cultural din cadrul Universitatii de Stiinte ale Vietii ”Regele Mihai I” Timisoara, dedicat strangerii de fonduri pentru studentul Sanda Catalin Dumitru de la Facultatea de Medicina Veterinara, diagnosticat cu tumora de glanda pineala, care are urgent nevoie de o interventie chirurgicala.
Sala mare a institutiei de la strada Avram Imbroane a fost plina cu emotie, atat din partea celor care au cantat pe scena, cat si din partea celor care au asistat sau au sprijinit intr-un fel sau altul organizarea acestui concert de suflet.
Alaturi de Grupul vocal al Politiei Locale Timisoara au urcat pe scena Akademika Banat Chorus, Corul Music Bliss din cadrul Liceului de Arta ”Ion Vidu” Timisoara, solistii Efraim Ghiman, Rodica Paslari Cantir, Alexandra Trif, Alexandra Vanc, Aurelian Goia, Ansamblul Akademika Banat ,,Tinerii de foc” – Universitatea de Stiintele Vietii ,,Regele Mihai I” din Timisoara.
La eveniment a fost prezent si domnul Sorin Gabriel Ionescu, subprefectul judetului Timis. Concertul a fost transmis live de TV Timisoara. In urma acestuia, a fost stransa suma de 14.180 lei, la care se adauga sumele donate direct in contul lui Catalin de catre persoane care nu au putut fi prezente la eveniment.
De altfel, cei care doresc sa-l ajute pe tanarul student o pot face in continuare in conturile deschise la Banca Raiffeisen in lei RO50RZBR0000060005934244 si in euro RO56RZBR0000060024038895 sau la Banca Cooperatista Jiul – Targu Jiu RO37CRCOX200100000587993 pe numele Sanda Angelica Ramona. Multumim tuturor participantilor! (Politia Locala Timisoara – Biroul Relatii Publice si Registratura)