Nici n-a apucat sa-si disperseze pe retelele de socializare, cat de cat, mesajul de solidaritate cu romanii care boicoteaza tot ce tine de Austria, de la marfuri si servicii, pana la anularea unor vacante in statiunile din Tirol, ca Valer Kovacs s-a si vazut pus la punct de administratorii Facebook.
Mai exact, politistul de la Brigada Autostrazi a fost anuntat ca, pentru moment, nu-si mai poate promova mesajele in grupuri. Sa revina mai tarziu.
Este vorba despre mesajul in care incomodul om al legii cerea conducerii Ministerului Afacerilor Interne – adica ministrului Lucian Bode, unul dintre cei considerati vinovati de ratarea intrarii Romaniei in Spatiul Schengen – sa rezilieze contractul cu Petrom, iar autospecialele politiei sa nu se mai alimenteze cu combustibili de la compania detinuta de OMV.
“Am trimis solicitarea scrisa si motivata prin care se poate anula contractul. Deja am un cont suspendat. Deranjez pana la cel mai inalt nivel. Aici e vorba de Romania. Eu nu atentez la nicio functie, nicaieri. Mergem inainte. Vedem ce va urma”, ne-a transmis Valer Kovacs.
In ciuda blocajului de pe Facebook, politistul timisorean isi poate transmite, pe mai departe, mesajele pe Tik-Tok, unde are zeci de mii de urmaritori. (V.E.)