Ultima saptamana de noiembrie a fost una agitata pentru raportul leu/euro, insa indicii ROBOR au continuat sa se apropie de dobanda pentru facilitatea de depozit (rata lombard) practicata de BNR si care se situeaza la 7,75%.
Euro a inceput saptamana cu un varf de 4,9417 lei si a incheiat-o la 4,9250 lei, pe fondul cresterii ofertei comerciale de valuta si a unui nivel mai redus al aversiunii fata de risc care s-a manifestat in regiune. Vineri dimineata, in pietele asiatice, cotatia euro a atins un minim de 4,905 lei, iar tranzactiile locale s-au realizat intre 4,916 si 4,93 lei, cu inchiderea la 4,921 lei.
Chiar daca s-a intrat intr-o noua perioada de formare a rezervelor minime obligatorii, iar cererea comerciala a crescut din partea companiilor, cu scopul achitarii taxelor si impozitelor la buget, indicii ROBOR au scazut aproape zilnic.
Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a scazut vinerea trecuta de la 7,88 la 7,85%, minim care nu a mai fost atins din data de 28 iulie 2022. Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborat de la 8,08 la 8,04%, iar cel la 12 luni, care reprezinta rata dobanzii platita la creditele in lei atrase la nivel interbancar, de la 8,28 la 8,27%.
Euro a crescut, joi, pana la 1,0449 dolari, de la 1,0226 dolari, la inceputul saptamanii trecute. Aprecierea a venit in conditiile in care pietele de peste Ocean au fost inchise, americanii sarbatorind Ziua Recunostintei, dar si a anuntului conform caruia indicele IFO, care masoara climatul de afaceri din sfera companiilor din Germania, a crescut luna aceasta la 86,3 puncte.
Vineri, cotatiile au fluctuat in culoarul 1,0355 – 1,0430 dolari/euro, cu inchiderea la 1,0402 dolari, investitorii pregatindu-se pentru publicarea, din aceasta saptamana, a numarului de noi locuri de munca create in SUA, indicator major luat in calcul de Rezerva Federala, alaturi de inflatie, atunci cand isi stabileste politica monetara.
In piata locala, cursul monedei americane a scazut de la 4,8287 la 4,7278 lei.
Moneda elvetiana s-a depreciat de la 0,978 la 0,986 franci/euro, ceea ce a facut ca media ei sa coboare de la 5,0346 la 5,0126 lei.
Cursul lirei sterline a crescut de la 5,6838 la 5,0256 lei, cel de la sfarsitul saptamanii fiind stabilit la 5,7274 lei.
Pretul gramului de aur a scazut, vineri, la 266,4903 lei, minimul saptamanii trecute, in timp ce metalul galben a fluctuat intre 1.747 si 1.758 dolari/uncie.
Bitcoin a coborat, la inceputul saptamanii, pana la 15.500 dolari, efect al neincrederii manifestate fata de criptomonede, dupa care a avut o evolutie liniara, in culoarul 16.350 – 16.700 dolari.
Dupa ce a scazut la circa 1.070 dolari, ether s-a miscat intre 1.170 si 1.230 dolari. (Radu Georgescu)
NOTA: Analiza cuprinde perioada 21 – 25 noiembrie