Unul dintre soferii implicati in accidentul rutier de langa Timisoara, cu o masina care a luat foc, a decedat in drum spre spital

Un accident rutier in care au fost implicate doua masini a avut loc, joi, pe DJ 592, intre Timisoara si Lugoj, via Buzias. In urma impactului, una dintre masini in care se aflau doua persoane, a luat foc. Pompierii au reusit scoaterea celor doua victime din masina, iar una dintre ele era inconstienta.


Accidentul a avut loc joi, la ora 12,53, la iesirea din localitatea Albina pe DJ 592, scrie news.ro.

La fata locului s-au deplasat de urgenta doua autospeciale de prima interventie si comanda, o autospeciala de descarcerare, o autospeciala de stingere cu modul de descarcerare, 2 echipaje SMURD si un efectiv de 18 pompieri. In accident au fost implicate 2 autoturisme in care se aflau 3 persoane. In urma impactului, 2 victime au ramas incarcerate intr-un autoturism care a luat foc. Incendiul a fost localizat de ceilalti participanti la trafic, fiind ulterior lichidat de echipajele de pompieri. Cele 2 victime au fost extrase si predate echipajelor medicale, o victima in stare de inconstienta (sex feminin) si o victima constienta si cooperanta (sex masculin)”, transmite ISU Timis.

In urma impactului, din nefericire, conducatorul auto, in varsta de 68 de ani, a decedat. Celalalt conducator auto si o femeie de 53 de ani, pasagera in autovehiculul condus de barbatul de 68 de ani, au fost raniti si transportati la spital.

Un barbat, in varsta de 58 de ani, a condus un autovehicul pe DJ 592 dinspre localitatea Albina catre localitatea Cheveresu Mare, iar la un moment dat a patruns pe sensul opus de mers intrand in coliziune frontala cu un autovehicul condus de un barbat in varsta de 68 de ani. In urma impactului, din nefericire, conducatorul auto in varsta de 68 de ani a decedat. Celalalt conducator auto si o femeie de 53 de ani, pasagera in autovehiculul condus de barbatul de 68 de ani, au fost raniti si transportati la spital. Politistii au intocmit un dosar penal sub aspectul savarsirii infeactiunilor de ucidere din culpa si vatamare corporala din culpa”, a transmis IPJ Timis. (I.P.)

Leave a Reply