Curtea de Apel Timisoara a decis, la termenul de astazi, ca medicul chirurg Octavian Mazilu, cercetat intr-un dosar de coruptie, sa ramana sub control judiciar inca 30 de zile, si nu 60 de zile cum au cerut procurorii.
„Respinge ca nefondata contestatia declarata de Parchetul de pe langa Tribunalul Timis impotriva incheierii penale nr. 157/09.11.2022 pronuntata de judecatorul de drepturi si libertati din cadrul Tribunalului Timis, in dosarul nr. 4810/30/2022. In baza art. 275 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea prezentei contestatii raman in sarcina statului. Definitiva. Pronuntata, in conditiile art. 405 alin. 1 C.p.pen., prin punerea hotararii la dispozitia participantilor la procesul penal prin mijlocirea grefei instantei azi, 14 .11 .2022”, se mentioneaza in Hotararea camera consiliu 160/2022.
Pe durata controlului judiciar, Octavian Mazilu nu mai are voie sa exercite profesia de medic, sa nu depaseasca limita teritoriala a judetului Timis decat cu incuviintarea instantei de judecata si sa nu se apropie de martorii din dosar, respectiv Lucuta Maria, Panti Francisc, Nagy Noemi, Popescu Mioara, Martinescu Maria, Pipina Andrei, Craciunescu Barbu, Bucurestean Mirela, Adriana Bucurescu, Vioara Buga, Batulescu Daniela Claudia, Vrajitoru Raluca, Paun Ionut Daniel, Guran Maria, Oprea Ionut Iulian, Covaci Elena, Baitu Veronica, Mura Stana, Muntean Dorin Nicolae, Nicola Florina Loredana, Pasc Carolina, Marcu Rodica Mariana, Herzal Adolf, Ficl Elena, Mijina Fineta, Bobocea Florin Marian, Anghel Ion, Cerbu Vasile-Ioan, Grecu Cosmin-Ionut, Minichreitter Elena, Monoranu Oana-Alexandra-Miruna, Dumitrescu Dusan si Jeberean Adrian-Cornel sau de membrii familiilor acestora si sa nu comunice cu acestia direct sau indirect.
„Curtea de Apel, in marea sa intelepciune, a respins contestatia Parchetului si a ramas control judiciar definitiv pe 30 de zile, nu pe 60 de zile, astfel cum a cerut parchetul”, ne-a declarat Florin Kovacs, avocatul care, dupa ce a fost angajat in dosar, a contribuit decisiv la scoaterea de dupa gratii a fostului manager al Spitalului Municipal Timisoara. (G.I.)