ANAF a recuperate integral milionul de euro primit ca spaga de fostul viceguvernator al BNR, Bogdan Olteanu, de la Sorin Ovidiu Vantu

ANAF, prin Serviciul de valorificare bunuri Bucuresti din cadrul Directiei operative de valorificare bunuri confiscate – Directia generala de executari silite cazuri speciale, a organizat, saptamana trecuta, o licitatie publica in urma careia a realizat incasari semnificative la bugetul de stat.


Incasarile, in suma  de 326.325 de lei, au fost realizate prin valorificarea unui grup de obiecte metale si/sau pietre pretioase compus din 136 de obiecte din aur.

Valorificarea s-a desfasurat cu respectarea prevederilor art. 22 alin. (1) din   H.G  nr. 731/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonantei Guvernului nr.14/2007.

De asemenea, ANAF a comunicat ca, dupa doi ani, prin Directia Executari Silite Cazuri Speciale, a recuperat integral milionul de euro de la Bogdan Olteanu dupa ce a vandut un imobil aflat pe numele lui. Potrivit ultimei declaratii de avere din 2016, Bogdan Olteanu avea o vila de 1057 mp in Ghermanesti – Snagov, fara a avea niciun fel de teren in proprietate.

Terenul era dat in folosinta de parohia Ghermanesti. Fostul presedinte al Camerei si fost viceguvernator BNR isi construise un palat brancovenesc impunator dupa modelul casei care apare pe bancnota de 10 lei aflata in comuna buzoiana Chiojdu.

In august acest an, Bogdan Olteanu a fost eliberat temporar din inchisoare dupa ce instantele i-au suspendat executarea pedepsei pana la judecarea pe fond a cererii de revizuire introduse dupa deciziile CCR privind prescriptia. (I.P.)

Leave a Reply