Un chirurg plastician care, anul trecut, timp de sase luni, si-a desfasurat activitatea la Spitalul Casa Austria din Timisoara, a decedat in urma unui tragic accident de bicicleta.
Traian Savu, 44 de ani, care se stabilise in Franta, mergea cu bicicleta spre gara Saint-Roch, din Montpellier, de unde lua mereu trenul pentru a merge la Spitalul Universitar din Nimes. Potrivit martorilor, dupa ce a depasit un alt biciclist, in viteza, una dintre rotile bicicletei sale s-a blocat intr-o sina de tramvai, astfel ca Traian a fost aruncat de pe vehicul direct pe carosabil, unde s-a izbit cu capul de asfalt.
Din nefericire, nu purta casca de protectie, motiv pentru care impactul i-a fost mortal. Chiar daca ambulanta a ajuns repede la locul accidentului, Traian Savu s-a stins din viata dupa cateva minute de agonie. In statia de tramvai din Montpellier, acolo unde Traian Savu si-a gasit sfarsitul, au avut loc, in ultimii ani, mai multe accidente grave cu biciclisti, dar autoritatile locale din oras nu au facut inca nimic pentru a evita aceste tragedii.
„Am petrecut sute de ore impreuna avand grija de bolnavi, de marii arsi si salvand vieti. Era un chirurg foarte apreciat”, le-a spus doctorul Farid Bekara jurnalistilor francezi de la Midi Libre. Dupa moartea sa, Traian Savu si-a lasat in urma atat sotia, cat si cei doi copii in varsta de doi ani, respectiv trei luni.
Traian Savu este nascut in Pitesti si, in 2003, a absolvit Universitatea de Medicina si Farmacie din Timisoara. Dupa terminarea facultatii a emigrat in Canada, unde a muncit timp de mai multi ani.
In ianuarie 2017 s-a intors in Romania, unde a lucrat ca si chirurg plastician timp de un an si patru luni. In luna mai a anului 2018, barbatul s-a mutat in Franta si s-a facut remarcat in mai multe centre medicale si spitale din Lyon, Montpellier si Argenteuil.
In luna mai a anului 2021, a mai revenit Romania, unde a lucrat, timp de sase luni, la Spitalul Casa Austria din Timisoara. In noiembrie 2021 s-a intors in Franta si lucra la Spitalul Universitar din Nimes, unde, de sase luni, ocupa o functie de chirurg plastician. (V.E.)