Un fost parlamentar bosniac, condamnat in tara sa la 3 ani de inchisoare pentru coruptie, a fost arestat la Timisoara in baza unui mandat european de arestare. Fostul parlamentar a fost introdus in arestul IPJ Timis.
Brčko Ćazim Dačaj, fost parlamentar in Adunarea Parlamentara a Bosniei-Hertegovina, condamnat definitiv la 3 ani de inchisoare pentru coruptie, a fost prins in Romania si arestat in baza unui mandate european de arestare.
Brčko Ćazim Dačaj a fost arestat de Curtea de Apel Timisoara, la propunerea Parchetului de pe langa Curtea de Apel Timisoara.
Potrivit surselor „Adevarul”, fostul parlamentar bosniac a fost prins la Jimbolia, unde Brčko Ćazim Dačaj a spus ca are niste rude. La intrarea in Romania, politistii de frontiera au constatat, insa, ca fostul demnitar bosniac este dat in urmarire pentru executarea unei pedepse de 3 ani cu inchisoarea.
Potrivit site-lui cin.ba, Brčko Ćazim Dačaj a fost condamnat la 3 ani de inchisoare cu executare pentru ca a modificat bugetul astfel incat mai multe asociatii cetatenesti sa poata obtine granturi din fonduri publice. Ulterior, parlamentarul a incasat o parte din bani.
Potrivit sursei citate, Brčko Ćazim Dačaj a luat mita, in perioada 2015-2020, 131.000 BAM (echivalentul a aproximativ 66.000 de euro). Banii au fost confiscati in urma procesului.
In perioada urmatoare, in baza corespondentei dintre autoritatile romane si bosniace, fostul parlamentar ar trebui sa fie trimis in Bosnia si Hertegovina pentru executarea pedepsei. (I.P.)
Sursa: adevarul.ro