Retur de onorariu! Avocatul Catalin Dancu, obligat de instanta sa restituie unui fost client peste 30.000 de euro, pentru nefinalizarea unui contract de asistenta juridica

Curtea de Apel Bucuresti l-a obligat pe avocatul Catalin Dancu, fostul Consul General al Romaniei la New York, sa restituie unui fost client o parte din onorariul incasat pentru reprezentarea acestuia in fata instantei, motivul sanctiunii fiind legat de faptul ca avocatul nu ar fi prestat, in totalitate, serviciile de asistenta juridica asumate prin contract.


Reclamantul, cetateanul israelian Zvi Friedman, a cerut restituirea onorariului si s-a adresat instantei de judecata, aratand ca, dupa ce a devenit Consul General al Romaniei la New York, Catalin Dancu s-a suspendat din calitatea de avocat si, astfel, nu si-a mai dus contractul de asistenta juridica pana la capat.

Arestat preventiv in 2015, intr-un dosar instrumentat de DIICOT, Zvi Friedman a declarat in fata instantei ca a achitat, initial, un onorariu de 10.000 de euro, apoi alti 5.000 de euro, ”in consideratia rezultatului de a se putea intoarce la familia sa”, iar, in iulie 2015, ar fi semnat, in numele sau si a doua firme, una din Romania, alta din Tel Aviv, pe care le administra, un contract in care se stabilea ca, in schimbul unui onorariu de 60.000 de euro, cetateanul israelian urma sa aiba asigurate serviciile de asistenta juridica si reprezentare in cauza penala instrumentata de DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea.

Cetateanul israelian a precizat ca, pana pe 1 iulie 2017, a achitat intreaga suma convenita. A aflat insa ca, printr-o hotarare de Guvern din mai 2017, Catalin Dancu fusese numit Consul General al Romaniei la New York. Zvi Friedman a solicitat avocatului sa-i returneze banii platiti ca onorariu si a observat ca nulitatea absoluta a prelungirii arestarii in dosarul de la Tribunalul Bihor a fost invocata de avocata unei alte persoane iar avocatul Dancu nici macar nu ar fi fost prezent.

In replica, avocatul Dancu a aratat ca a reprezentat in instante interesele lui Zvi Friedman conform contractelor incheiate si pentru care ”s-au desfasurat toate diligentele si activitatile ca avocat, in conformitate cu dispozitiile legale si cu interesele clientului, fiind pe toata perioada contractuala intr-un permanent contact cu acesta, atat in tara, cat si in Israel, fiind total falsa si neadevarata afirmatia reclamantului potrivit careia ar fi platit onorariul fara a primi in schimb prestatia asumata ca avocat”.

Catalin Dancu a aratat in fata Tribunalului Bucuresti ca a fost prezent atat personal, cat si cu colegii lui la toate audierile si toate instantele, iar atunci cand a incheiat contractul ulterior, conform legii, el s-a suspendat din calitatea de avocat, devenind Consul General al Romaniei la New York.

”Paratul nu intelege, in conditiile in care s-au prestat activitati reale de asistenta juridica si reprezentare a sa, de ce se solicita restituirea intregului onorariu doar pe ideea ca el a plecat intr-o functie publica de demnitar si ca reclamantul a refuzat sa continue colaborarea cu SCA Dancu si Asociatii, desi a fost de acord, in luna august 2017, cu acest lucru. Pe de alta parte, este inexplicabil cum pana la finalizarea contractului nu au existat nici un fel de critici, nu i s-a adus niciun repros, nu i-a spus niciodata ca doreste sa intrerupa contractul sau sa fie incheiat pentru motivele invocate in cererea de chemare in judecata, dar o face dupa plecarea paratului, in maniera cererii de chemare in judecata. Nu este prevazuta nici macar in Legea avocaturii o astfel de situatie in care sa fie tras la raspundere pecuniara si sa i se solicite restituirea intregului onorariu”, se arata in hotararea instantei de fond.

Cerere respinsa pe fond, admisa in parte de Curtea de Apel

Pe 6 decembrie 2019, Tribunalul Bucuresti a respins cererea formulata de Zvi Friedman, aratand ca avocatul Catalin Dancu ”si-a respectat obligatiile contractuale asumate de a acorda asistenta juridica reclamantilor pana la data cand a fost numit consul al Romaniei in SUA; nu se face vinovat de faptul ca nu a mai acordat asistenta juridica reclamantilor (dupa plecare in postul diplomatic – n.n.), acesta putand fi substituit de ceilalti avocati din cadrul Societatii Civile Profesionale de Avocati Dancu si Asociatii in litigiile in care reclamantii erau parti litigante”.

In schimb, pe 20 septembrie 2022, Curtea de Apel Bucuresti a admis in parte cererea cetateanului israelian si a dispus ca avocatul Catalin Dancu sa ii achite acestuia si firmelor sale, in solidar, 30.000 de euro. In plus, Curtea a stabilit ca Dancu sa achite alti 10.500 de euro firmei din Tel Aviv a lui Friedman, ”constand in onorariu avocat pentru reprezentare in fata primei instante”. Hotararea nu este definitiva, ci poiate fi atacata cu recurs in 30 de zile de la comunicare. (V.E.)

Leave a Reply