Mandat de arestare preventiva pe 30 de zile pentru chirurgul Marian Gaspar, de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timisoara

Retinut de politistii DGA in urma unui flagrant de luare de mita, medicul Marian Gaspar, 63 de ani, seful Sectia de Chirurgie Cardiovasculara de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timisoara, a fost prezentat, in aceasta dupa-amiaza, judecatorului de drepturi si libertati din cadrul Tribunalului Timis, cu propunere de arestare preventiva.


In urma evaluarii probelor prezentate de procurorii Parchetului de langa Tribunalul Timis, judecatoarea Alexandra Neacsu a admis propunerea anchetatorilor si a emis un mandat de arestare preventiva pentru 30 de zile.

Deocamdata, Marian Gaspar a fost reprezentat de un avocat din Craiova, insa familia sa este in discutii cu alte societati de avocatura pentru preluarea cazului.

„In perioada 19.09 – 26.09.2022, in calitate de medic – sef Sectie Cardiologie, inculpatul ar fi pretins indirect si primit, de la sase pacienti sau de la apartinatori ai acestora, sume de bani, in lei sau in valuta, cuprinse intre 100 de euro si 2.000 de euro, in legatura cu activitatea desfasurarea conform atributiilor de serviciu”, se mentioneaza in referatul de arestare intocmit de procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Timis.

Reamintim ca medicul a fost prins in urma unui flagrant organizat de anchetatori, in timpul caruia medicul i-a cerut unui pacient 1.000 de euro pentru a-l opera. Potrivit declaratiei sale de avere, Marian Gaspar a incasat, in ultimul an, salarii de 240.000 de lei.

Nu mai putin de 120.000 de lei ca sef de sectie la Cardiologie si alti 120.000 de lei ca profesor la Universitatea „Eftimie Murgu” din Resita. Marian Gaspar are o casa de locuit, un teren intravilan de 1.500 de metri patrati, o masina Audi cumparata in 2016 si 170.000 de euro in conturi. (G.I.)

Leave a Reply