Primarul Timisoarei, amenintat cu scandalul de VIP-urile care si-au pierdut locurile de parcare privilegiate. “Domeniul public trebuie sa fie pentru toti!”

Primarul Timisoarei continua sa adune bile albe in perceptia publica, in ciuda problemelor cu termoficarea orasului generate de falimentul Colterm, in conditiile in care se straduieste, zi de zi, sa readuca normalitatea in zona favorurilor citadine de care se bucura/ s-au bucurat unii dintre potentatii zilei.


In opinia sa, “Romania sufera de o normalitate bolnava a privilegiilor, la care au acces doar o parte dintre noi”, motiv pentru care, pe plan local, incearca sa faca ordine in acest sistem de pile si relatii.

Chiar daca, dupa cum a dezvaluit intr-un mesaj postat pe Facebook, s-au dat telefoane si mesaje, iar un personaj suparat l-a amenintat cu provocarea unui scandal public.

“Ale cui sunt locurile de parcare din Timisoara?”, se intreaba edilul, anuntand ca va ridica rezervarea privilegiata a aproape 250 de locuri de parcare, care vor fi redate cetatenilor.

“Cand am facut dezbaterile publice despre noul regulament de parcare, a fost un mesaj pe care multi cetateni l-au transmis cu insistenta: sa nu mai fie jumatate din centru blocat de parcari preferentiale, rezervate non-stop pentru tot felul de institutii, organizatii si firme.

In anii trecuti s-a gasit un tertip prin care anumiti privilegiati au putut sa-si asigure locuri de parcare pe domeniul public. Cu indicatoare, cu tot. Pe gratis, bineinteles.

Era perioada in care Comisia de Circulatie, cea care decidea aceste rezervari, era controlata de anumiti functionari publici din Primarie. Trebuia sa cunosti persoana potrivita si se rezolva.

Exemplele unde s-au dat aceste locuri de parcare gratuite si rezervate, sunt aberante: institutii cu cativa angajati, fara relatie cu publicul si peste 20 de locuri de parcare rezervate. Cofetarie, punct farmaceutic, gradinite sau licee. Sunt scoli centrale care aveau 26-28 de locuri de parcare rezervate, fiecare. Si chiar o redactie de ziar care avea 6 locuri rezervate gratuit, 24/7.

Bineinteles ca exista cazuri in care este necesar ca un numar limitat de locuri de parcare sa fie rezervate pentru a asigura accesul la anumite servicii publice. Dar aceste exceptii nu trebuie sa duca la un sistem de trocuri si favoruri pe baza de pile si relatii. Domeniul public trebuie sa fie pentru toti si regulile sa se aplice tuturor.

Unii m-au intrebat de ce risc, pentru cateva locuri de parcare, sa atrag furia unora dintre cei mai respectati si influenti oameni din oras. Si da, adevarul este ca s-au dat telefoane si mesaje, ca s-au suparat chiar si unii prieteni pe mine. Poate chiar “va fi scandal”, cum m-a amenintat unul.

Dar sunt convins ca nu exista alta cale, daca vrem sa traim intr-un oras care se respecta pe sine insusi. Pentru ca Romania sufera de o normalitate bolnava a privilegiilor, la care au acces doar unii dintre noi. E o boala care creste nepotismul si coruptia din institutiile publice.

Iar ca sa ne vindecam, trebuie sa incepem si de la locurile de parcare. Facem bine Timisoara”, spune Dominic Fritz in mesajul publicat pe pagina sa de socializare. (Mara Ion)

One thought on “Primarul Timisoarei, amenintat cu scandalul de VIP-urile care si-au pierdut locurile de parcare privilegiate. “Domeniul public trebuie sa fie pentru toti!”

Leave a Reply