Dupa ce cursul euro a atins, luni, un minim al ultimilor doi ani si jumatate, de 4,8215 lei, iar cotatiile au alunecat la 4,8020 lei, tendinta s-a inversat, pe fondul majorarii cererii de valuta.
Media monedei unice a crescut, joi, de la 4,8580 la 4,8707 lei, intr-o sedinta in care cotatiile au urcat de la un minim de 4,86 lei, in cursul diminetii, la aproape 4,88 lei, semn ca in zilele urmatoare euro va reveni la 4,9 lei.
Piata monetara a fost calma, dealerii asteptand decizia de politica monetara a BCE.
Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a stagnat la 7,93%.
Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 8,09%. Indicele ROBOR la 12 luni, care reprezinta rata dobanzii platita la creditele in lei atrase la nivel interbancar, a stagnat la 8,24%.
Inainte de finalul sedintei de politica monetara a BCE, de la care se astepta majorarea dobanzii de referinta de la 0 la 0,75%, euro a crescut la 0,9977 – 1,0023 dolari, ceea ce a facut ca media monedei americane sa coboare de la 4,9031 la 4,8697 lei.
Cursul monedei elvetiene a urcat de la 4,9833 la 4,9958 lei.
Alegerea lui Liz Truss drept nou presedinte al Partidului Conservator, ceea ce a propulsat-o in functia de prim ministru al Regatului Unit, intr-un moment in care inflatia a urcat, in august, la 10,1% an/an si perspective sumbre ale economiei britanice au pus presiune pe lira sterlina.
Cursul lirei sterline s-a depreciat in piata locala de la 5,6295 la 5,5972 lei, dupa ce aceasta s-a depreciat miercuri la 1,1407 dolari, cel mai scazut nivel incepand cu 1985.
Pretul gramului de aur a crescut de la 268,9398 la 269,5036 lei, evolutie datorata aprecierii metalului galben la 1.714 – 1.727 dolari.
In regiune, media monedei maghiare s-a apreciat la 397,57 forinti/euro. In schimb, cea poloneza s-a depreciat la 4,7244 zloti/euro.
Dupa scaderea, de miercuri, la 18.868 dolari, bitcoin a crescut la 19.067 – 19.381 dolari. Ether a urcat de la un minim de 1.493 dolari la 1.597 – 1.645 dolari. (R.T.)
NOTA: Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14.