Cea mai spectaculoasa cursa automobilistica din acest an, Goat Rally 2022, la care participa 27 de bolizi, in valoare totala de peste 10 milioane de euro, a adunat la start competitori din mai multe tari europene, care au venit la Timisoara pentru a lua startul la o inedita actiune de promovare a Romaniei.
Astfel, in aceasta dupa-amiaza, parcarea salii de evenimente Galla Events, de la Padurea Verde, a fost luata cu asalt de fanii celor mai tari branduri automobilistice, printre care Ferarri, Lamborghini, Maserati, dar si mai accesibilele BMW sau Mercedes, care s-au fotografiat cu minunatele bijuterii pe patru roti, inainte de plecarea in circuitul cailor putere care se va incheia la Mamaia.
De altfel, alegerea locului in care au fost expuse limuzinele de concurs nu a fost intamplatoare, in conditiile in care proprietarul acestui edificiu monden, Adi Costil (foto 2), este un inrait fan Ferarri.
„Sunt super car-uri! Scopul nostru este sa promovam, cumva, turismul romanesc, sa promovam tara si sa aratam ca este o tara foarte frumoasa mai mult decat lumea crede. Avem si masini de editie limitata, dar avem masini modificate”, a declarat organizatorul Goat Rally, Silviu Zaharia.
La prima editie a acestui eveniment automobilistic s-au aliniat la start romani, austrieci, cehi si nemti, pasionati de masini puternice si extrem de scumpe.
Spre exemplu, unul dintre competitori, Calin Donca, s-a laudat ca detine o limuzina unicat. „Am cumparat masina separat, in ianuarie, am platit-o, am dat pe ea undeva la 300 de mii plus TVA, iar mai departe a ajuns, cu tot cu modificari, 400, plus TVA. Iar la ora acesta este unica in lume”.
De asemenea, Dani Basica, care a venit din Anglia pentru a participa la Goat Rally, a povestit jurnalistilor ca este pasionat de masinile de lux si detine nu mai putin de 5 exemplare.
„Un Lamborghini Urus, Lamborghini Huracan si un Audi si un BMW si un Mercedes. Iubesc foarte mult masinile si sunt la primul eveniment de acest fel. Acesta masina am achizitionat-o acum aproximativ un an 350 de mii de euro”.
Dupa startul din capitala Banatului, timp de o saptamana, bolizii vor parcurge traseul de peste 1000 de kilometri, in mai multe etape. Dupa Timisoara, urmatoarea oprire va fi la Sibiu. Ulterior, vor ajunge la Brasov, si vor traversa si cel mai spectaculos drum din Romania, Transfagaraseanul. Dupa Bucuresti, punctul final va fi pe litoralul Marii Negre, la Mamaia, unde bijuteriile pe patru roti vor putea fi admirate in 2 si 3 septembrie. (C.R.)
Foto: Andrei Kovacs