De aproape jumatate de an, ucrainenii care au fugit din calea razboiului incearca sa revina la viata normala. Romania a devenit una dintre tarile care i-a primit cu bratele deschise pe refugiati. Iar Timisoara unul dintre cele mai primitoare orase pentru ucraineni. Cu toate acestea, locuitorii locali nu inteleg intotdeauna cum sa se comporte cu refugiatii.
Etapa actuala nu este una mai putin dificila ca cele de pana acum. Multi ucraineni planuiau sa se intoarca acasa inainte de inceperea anului scolar, pentru ca cei mici sa poata merge la scoala din nou. Insa, deoarece razboiul continua, multi ucraineni sunt dispusi sa-si asume riscuri mari, indiferent de conditii si sa se intoarca acasa. De aceea, am incercat sa intelegem ce se intampla in capul si inimile lor.
Adaptarea la o viata normala
Intr-o seara calda de iulie, am intalnit-o pe Lyuba, in varsta de 37 de ani, din Odessa, impreuna cu copiii ei. Ne-a spus povestea lor si cate ceva despre venirea in Romania. Multa vreme nu au indraznit sa paraseasca Ucraina, deoarece credeau ca razboiul se va termina in curand. Ne marturiseste ca ii este dor de sotul ei si se gandeste sa se intoarca acasa in fiecare zi.
In timp ce ne povestea, focuri de artificii stralucitoare si zgomotoase au izbucnit pe cerul de deasupra Timisoarei – elevii isi sarbatoreau absolvirea. Femeia s-a lasat jos si si-a acoperit instinctiv capul cu mainile. Copiii au facut acelasi lucru – si-au acoperit urechile, uitandu-se la mama. Am putut sa ne continuam conversatia abia dupa ce flashback-ul s-a terminat.
„Eram convinsa ca ne-am adaptat la razboi. Totul a devenit familiar – sirene, stari de asediu, echipament militar si oameni inarmati pe strazi. Dar abia aici, in Romania, mi-am dat seama ca toti am devenit foarte traumatizati, din punct de vedere psihologic. Ne-am obisnuit cu groaza. Si acum, cand un foc de artificii obisnuit ma amorteste de frica, in sfarsit inteleg trauma ce s-a impregnant in mintea noastra”, a spus ea.
Trauma colectiva
Psihologii care acum acorda asistenta ucrainenilor, ne-au spus cateva cuvinte despre trauma colectiva. Majoritatea povestilor despre refugiati sunt asemanatoare in tiparul lor emotional – prin urmare, experientele si reactiile ucrainenilor sunt, de asemenea, similare. Din aceasta cauza, refugiatii pot fi perceputi ca fiind inchisi sau nereceptivi.
„Subconstientul colectiv functioneaza in asa fel incat diferiti oameni din locuri diverse pot simti emotii foarte asemanatoare, pe care doar ei le pot intelege. De foarte multe ori mi se spune de catre clienti ca le este greu sa comunice cu localnicii deoarece cred ca nimeni nu poate intelege prin ce trec ucrainenii, in afara de ei insisi. Sunt traumatizati si au experimentat agresiuni emotionale si uneori fizice”, – spune psihologul social Katerina Kolisnichenko.
Cealalta parte a acestei traume colective se manifesta prin faptul ca ucrainenilor le este greu sa aiba incredere in serviciile de sprijin emotional din strainatate. Vorbitul este cel mai simplu si mai eficient mod de a reduce tensiunea interioara. Totusi, aici vine o scuza comuna: „Daca nu ai trecut prin asta, nu ma intelegi”.
“De la inceputul razboiului, numarul apelurilor catre psihologii ucraineni a crescut semnificativ, iar in fiecare luna nevoile s-au schimbat. Daca la inceput era o munca de urgenta, cu solutionarea starilor de soc si panica, acum razboiul a agravat unele probleme cronice ale oamenilor – anxietate, nesiguranta, disperare, probleme in relatii, nivel scazut de adaptabilitate, etc”, spune Anastasia Pilipenko, specialist in psihologie pozitiva si terapie corporala.
Potrivit spuselor ei, este pacat ca alcatuirea grupurilor de sprijin pentru ucraineni, in zilele noastre, este foarte dificila – barierele lingvistice, diferentele de cultura si mentalitate, nevoia profunda de siguranta emotionala, toate acestea fac procesul foarte complicat.
„Cei care au un nivel psihologic ridicat de adaptare si comunicare au mai multe sanse sa interactioneze cu alti oameni. Aceasta parte a populatiei va participa la evenimente sociale, grupuri de sprijin si alte activitati. Cu toate acestea, majoritatea refugiatilor nu sunt pregatiti sa se deschida si sa se integreze emotional in noua societate. In primul rand, pentru ca multe grupuri inca incearca sa accepte existenta razboiului. Etapa respingerii este inca in curs”, spune psihologul.
Aceasta ii sfatuieste sa externalizeze criza emotionala prin activitati fizice: dans, yoga, sport sau orice alta activitate care implica miscare. „Din moment ce emotiile creeaza stres si la nivel fizic, oamenii incearca deseori sa scape de acesta cu ajutorul alcoolului. Daca vrei cu adevarat sa sustii ucrainenii, roaga-i sa mearga la plimbare, sa mearga cu bicicleta, sa inoate sau sa danseze. Mila nu este de ajutor aici, ucrainenii vor sa se considere puternici. Este mult mai important sa le redam dorinta de a se bucura de viata”.
Unii oameni se blocheaza, altii continua sa traiasca
“Unii dintre clientii mei nu pot accepta realitatea – ca razboiul are loc. Adesea, sunt oameni care nu au luat singuri decizia de a pleca de acasa, ci au mers impreuna cu familia sau prietenii. Ei inca nu inteleg responsabilitatea si noua realitate. In acest caz „sarcina psihologului este sa dezvolte suportul interior al clientului. Il invatam din nou sa ia decizii pe cont propriu”, spune Anastasia Pilipenko.
O alta tendinta in randul refugiatilor ucraineni este sa astepte pur si simplu. Oamenilor din acest grup le este greu sa se identifice aici si acum. Fizic sunt in alta tara, dar psihic si emotional sunt la stiri, alaturi de rude sau in trecut. Este greu de explicat, dar, potrivit psihologilor, in toamna, astfel de ucraineni vor lua decizia, fie sa se intoarca in orasele lor, in ciuda razboiului, fie sa inceapa sa invete sa traiasca intr-o tara noua.
“Am pierdut totul – un job bun, un apartament, nu-mi pot vedea prietenii sau rudele. Aici ma simt un strain, nu inteleg nimic si nu pot decat sa cer ajutor si sa sper la mai bine. Am 50 de ani, nu pot sa invat limba de la zero, asa ca acum locuiesc cu fiica mea si o ajut cum pot”, spune Natalia (numele femeii a fost schimbat), care a fugit si ea de razboi. In orasul ei natal din regiunea Zaporizhzhia, soldatii rusi au ocupat totul. Putem spune ca frica de incertitudine este cea care ii impiedica pe oameni sa se adapteze la noua realitate.
Toata lumea are diferite etape de adaptare: cineva transforma imediat durerea si socul in elemente constructive: incepe sa-si faca o noua viata, cautand activ munca si comunicare. Iar altcineva se inchide in sine si evita orice contact in general, ingheata, de parca ar vrea sa astepte pana trece razboiul.
Sentimentele se pot manifesta in exterior ca un comportament de protest sau chiar agresivitate in comunicare. Intrucat razboiul este un factor extern, oamenii instabili emotional sunt tentati sa caute vinovati chiar si printre cei care incearca sa le ofere ajutor.
Unii oameni sunt condusi de instinctele lor de supravietuire de a se sprijini unul pe celalalt, in timp ce altii se gandesc doar la propriile interese. Unii sunt incapabili si nu doresc sa accepte nicio asistenta, considerand-o umilitoare.
E un lucru bun faptul ca exista multe initiative sociale pentru ucraineni la Timisoara. Diverse evenimente creative, educationale si culturale ajuta oamenii sa se adapteze si sa revina moral la viata normala.
Sprijin pentru activisti
„Datorita sprijinului organizatiilor si autoritatilor locale, suntem capabili sa urmarim si sa implementam idei pozitive. In primul rand, ne ofera sprijin si simtim ca nu suntem singuri cu problemele noastre. In al doilea rand, ucrainenii sunt capabili sa organizeze evenimente importante pentru tara, precum: intalniri, festivaluri si chiar o scoala pentru copii”, spune activista Eugenia Rozbitska. Ea a fost cea care a creat grupul pentru ucraineni din Timisoara, oferind nu doar oportunitatea de comunicare, ci si suport informational.
“Este foarte important pentru noi sa aratam ca suntem inca alaturi de poporul si tara noastra. Este o mare responsabilitate sa sprijinim Ucraina din strainatate, sa informam localnicii despre situatia din tara noastra si, de asemenea, sa ne incurajam reciproc”, a adaugat Eugenia.
Este important sa intelegeti urmatoarele lucruri, atunci cand aveti de-a face cu ucrainenii care au fost fortati sa fuga de razboi:
Este necesar sa eliminati orice asteptare de la comunicare. Fiecare persoana are propriile sale mecanisme de adaptare. Cineva poate incepe sa rada mult si sa glumeasca, desi s-ar putea sa te surprinda din exterior. Cineva tace in mare parte si chiar se simte rusinat de ceea ce i s-a intamplat. Altcineva vrea sa vorbeasca – sa povesteasca in detaliu despre durerea prin care a trecut. Toate aceste reactii sunt normale. Nimeni nu a invatat pe nimeni cum sa reactioneze la razboi.
Marea majoritate a ucrainenilor se simt vinovati ca nu i-au putut ajuta pe cei care au ramas sa apere tara sau sa munceasca. De aceea, chiar si la nivelul discutiilor sprijinul pentru Ucraina ca stat este foarte important pentru refugiati. Subiectul razboiului a devenit personal pentru toata lumea si daca nu stii cum sa-i ajuti pe ucraineni, ureaza-le doar pace si victorie.
Cand discutati probleme financiare, fiti constienti de faptul ca acest subiect provoaca multa frica si uneori chiar agresivitate. Prin insusi instinctul de supravietuire si trauma pierderii veniturilor. Pentru fiecare persoana criteriile acestei sigurante vor fi propriile sale posesiuni – locuinta, munca, limba sau sprijin financiar.
Viata de familie si relatiile. De fapt, pentru fiecare ucrainean, acesta este probabil cel mai dureros subiect dupa siguranta. Femeile nu-si vad sotii luni de zile, ceea ce provoaca multe neintelegeri. Mamele se gandesc in primul rand la siguranta copiilor lor, desi sunt despartiti de sute de kilometrii. Barbatii dispera, temandu-se ca vor fi inlocuiti in strainatate. Psihologii ucraineni lucreaza cel mai des cu acest subiect.
In concluzie, as dori sa adaug ca sprijinul emotional primit din partea localnicilor a fost un element esential in adaptarea ucrainenilor la noul context. Intelegerea si bunavointa de care au dat dovada timisorenii au devenit principalul sprijin care continua sa-i motiveze pe ucraineni, sa se mentina pe linia de plutire a sperantei si sa-si refaca viata intr-o tara straina. (I.P.)
