Fostul presedinte al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS), Lucian Duta, a fost condamnat definitiv, astazi, 25 iulie, de Curtea de Apel Bucuresti la 6 ani de inchisoare cu executare, fiind acuzat de DNA ca ar fi primit mita de 6,3 milioane euro in schimbul acordarii unui contract din bani publici catre doua firme de software, pentru implementarea cardului de sanatate.
Curtea de Apel Bucuresti a mentinut, astfel, condamnarea pronuntata de Tribunalul Bucuresti in noiembrie 2020.
Lucian Duta a fost trimis in judecata de DNA in decembrie 2018, fiind acuzat ca, in perioada 2010 – 2012, in calitate de presedinte al CNAS, a pretins de la reprezentantii a doua firme de software un comision de 10% din valoarea fiecarui act aditional sau contract pe care l-a semnat in aceasta calitate si a primit suma totala de 6.300.000 de euro, dintre care 5.500.000 euro prin transferuri bancare si 800.000 euro in numerar.
Sumele de bani au fost remise lui Duta fie in numerar (in mai multe transe), fie prin virament in contul unei companii off-shore inregistrata in Insulele Antile si cu conturi bancare deschise in Elvetia.
In cauza au fost dispuse masuri asiguratorii asupra sumei de 2.183.820 euro identificata intr-un cont bancar din Elvetia, asupra unui teren cu constructie S+P+4, asupra a trei apartamente si asupra unui autoturism.
Pe 4 aprilie 2018, DNA anunta ca i-a fixat lui Duta o cautiune de 4.500.000 de lei.
DNA mai sustinea atunci ca Lucian Duta ar fi primit mita in legatura cu incheierea si derularea unui act aditional la contractul pentru realizarea unui parteneriat pentru proiectarea, construirea si operarea unui sistem informatic unic integrat al asigurarilor de sanatate din Romania.
De asemenea, el ar fi primit bani in legatura cu incheierea si derularea unui acord-cadru de servicii ce avea ca obiect furnizarea solutiei informatice de implementare a Cardului National de Asigurari Sociale de Sanatate si interconectarea acestora cu Sistemul Informatic Unic Integrat. (V.E.)