Puls VALUTAR. Ratele la creditele contractate inainte de luna mai 2019 devin tot mai mari. Indicele ROBOR la trei luni, o noua crestere

Dobanzile interbancare si-au marit, azi, pasul de crestere, dupa cateva sedinte mai calme, si au atins noi maxime ale ultimilor 12 ani. Evolutia se datoreaza faptului ca BNR controleaza cu atentia lichiditatea din piata, dar si a faptului ca exista banci care au nevoie de rezerve mai mari inainte de data de 25 ale lunii, atunci cand companiile isi achita taxele si impozitele la bugetul de stat.


Aceasta evolutie va eroda si mai mult veniturile celor care au luat credite inainte de mai 2019. Pentru acestia se recomanda trecerea de la calculul ratei in baza valorii indicilor ROBOR la cel care are utilizeaza Indicele de referinta pentru creditele consumatorilor (IRCC).

Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a crescut de la 7,18 la 7,21%. Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 7,34 la 7,38%. Indicele la 12 luni, care reprezinta rata dobanzii platita la creditele in lei atrase la nivel interbancar, a urcat de la 7,45 la 7,51%.

Cursul euro s-a mentinut la valori care se inregistrau in urma cu zece luni si a scazut de la 4,9399 la 4,9391 lei. In cursul noptii cotatia a coborat pana la 4,935 lei iar tranzactiile din piata locala se realizau in culoarul 4,937 – 4,941 lei.

Demisia premierului italian Mario Draghi, cu cateva ore inainte de sedinta de politica monetara a BCE, a influentat evolutia euro, care a scazut, fata de cotatiile de miercuri, la 1,0166 – 1,0230 dolari, ceea ce a facut ca media monedei americane sa creasca de la 4,8222 la 4,8513 lei.

Cursul francului elvetian a crescut de la 4,9775 la 4,9928 lei.

Reducerea apetitului pentru risc a provocat scaderea lirei sterline fata de euro si dolar, evolutie care a fost influentata si de cresterea in iunie a inflatiei anuale din Regat la 9,4%. In piata locala cursul a coborat a 5,7950 lei.

Inasprirea politicilor monetare ale marilor banci centrale a diminuat cererea de metal galben, care a scazut la 1.683 – 1.693 dolari/uncie. Aprecierea monedei a limitat deprecierea pretului gramului de aur de la 265,5010 la 263,0197 lei.

In regiune, media monedei maghiare s-a depreciat la 401,59 forinti/euro, iar a celei poloneze s-a apreciat la 4,7578 zloti/euro.

Criptomonedele au inregistrat in ultimele zile o evolutie apreciativa, investitorii mizand pe faptul ca Rezerva Federala va limita majorarea ratei de referinta la cel mult 0,75%, dupa ce mai multe analize indicau o crestere de 1%

Miercuri seara, bitcoin a depasit, dupa mai mult de o luna, pragul de 24.000 dolari, dar a scazut in prima parte a zilei de joi la 22.662 – 23.412 dolari. Ether a crescut aproape de 1.620 dolari pentru a aluneca apoi la 1.467 – 1.555 dolari. (Radu Georgescu)

NOTA: Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14.

Leave a Reply