Puls VALUTAR. Maxim istoric pentru dolar, prima data in ultimii 20 de ani cand este atinsa paritatea cu euro

Chiar daca rata anuala a inflatiei, de luna trecuta, a crescut la 15,1%, fata de iunie 2021, in timp ce majorarea lunara a preturilor a fost de 0,8%, moneda nationala a avut o evolutie pozitiva fata de cea unica.


Evolutia este in contrast cu cea a altor monede din regiune, care au atins noi minime. Cea maghiara s-a depreciat la 413,78 forinti/euro, iar cea poloneza la 4,8337 zloti/euro.

Cursul euro a scazut de la 4,9430 la 4,9411 lei, medie identica cu cea din prima sedinta a lunii trecute. Cotatiile euro au scazut, dimineata, inainte de deschiderea pietei locale, la 4,937 lei, dupa care transferurile s-au efectuat in culoarul 4,94 – 4,944 lei.

Folosirea cursului drept ancora antiinflationista a redus estimarea facuta de analistii BCR, pentru sfarsitul anului, a valorii raportului euro/leu, de la 5,05 la 5,00.

„Credem ca BNR nu va permite o depreciere mai mare a leului, in acest an, avand in vedere ca presiunile inflationiste sunt deja ridicate, iar un declin suplimentar al leului ar duce inflatia si mai sus”, se arata intr-un recent raport.

Posibilitatea ca economia zonei euro sa se confrunte cu mari probleme si sa intre in recesiune, in cazul in care Rusia va decide sa intrerupa aprovizionarea cu gaze, a provocat scaderea monedei unice la 1 – 1,0067 dolari, fiind prima data in ultimii 20 de ani cand este atinsa paritatea. Aceasta a facut ca media monedei americane sa creasca la 4,9411 lei, nou maxim istoric.

In cazul in care inflatia din Statele Unite va continua sa creasca, Rezerva Federala ar putea fi obligata sa accelereze procesul de majorare a dobanzii de referinta, ceea ce va majora cererea de moneda americana, implicit aprecierea acesteia.

La randul ei, moneda elvetiana, considerata drept o „valoare refugiu”, s-a apreciat la 0,984 – 0,99 franci/euro, cele mai scazut valori, incepand cu ianuarie 2015, iar cursul ei a atins un nou record de 5,0128 lei.

Lira sterlina a facut un pas inapoi in fata euro, astfel ca media ei a scazut la 5,8385 lei.

Cresterea dobanzii de politica monetara la 4,75% si cea a inflatiei au avut darul de a ridica nivelul indicilor ROBOR.

Marti, indicele la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a crescut de la 6,87 la 6,93%, maxim al ultimilor 12 ani.

Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 7,06 la 7,12%, nivel comparabil cu cel de la jumatatea lui noiembrie 2010. Indicele la 12 luni, care reprezinta rata dobanzii platita la creditele in lei atrase la nivel interbancar, a urcat de la 7,24 la 7,28%.

Aprecierea monedei americane a determinat cresterea pretului gramului de aur la 275,4410 lei, in timp ce metalul galben fluctua intre 1.727 si 1.738 dolari.

Increderea in criptomonede a intrat in zona negativa. Bitcoin a scazut la 19.552 – 20.033 dolari, iar ether la 1.053 – 1.096 dolari. (R.G.)

NOTA: Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14.

Leave a Reply