Sprijinirea refugiatilor ucraineni s-a transformat intr-o afacere. Romanii care ii gazduiesc primesc de la stat si 10.000 de lei pe luna. In luna mai, cererile de la persoane fizice pentru a le oferi cazare ucrainenilor care au fugit din calea razboiului din tara lor sunt de sapte ori mai mari.
Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU) a decontat in luna martie, prin intermediul administratiei publice locale, aproximativ 5,2 milioane de lei catre persoanele fizice si 1,3 milioane de lei catre persoane juridice. In luna mai, cererile de la persoane fizice sunt de sapte ori mai mari.
Sumele referitoare la decontarile serviciilor de cazare confirma ca in luna martie voluntarii romani sunt cei care au dus greul. Spre finalul lunii martie 2022, s-a creat un cadru legislativ pentru a se putea deconta cheltuielile, mai intai cele cu hrana, mai tarziu si cele cu cazarea, chiar si pentru persoanele fizice care au primit in casa lor refugiati.
In luna mai, solicitarile venite de la persoanele fizice sunt de peste sapte ori mai mari. Mai intai deoarece in luna aprilie putini au fost cei care au stiut care este procedura de solicitare a decontarii acestor cheltuieli, iar apoi deoarece romanii n-au avut prea mare incredere ca aceste sume vor veni.
Persoanele fizice din Romania care au gazduit refugiati au inceput sa primeasca banii spre sfarsitul lunii aprilie. Initial, a fost decontata suma de 20 de lei pe zi de refugiat pentru cheltuieli cu hrana. Banii le-au revenit romanilor care i-au gazduit si le-au oferit masa. Din luna aprilie au devenit eligibile pentru decontare si cheltuielile de cazare, adica 50 de lei pe zi de refugiat.
Unii dintre romani, cei care au ajutat inca din prima clipa, cand nu le dadea nimeni sperante ca isi vor recupera vreodata o parte din cheltuieli, i-au acuzat pe cei care urmaresc sa obtina bani. Acestia spun ca acum este vorba despre o afacere pe spatele familiilor de refugiati ucraineni.
„Cand ati auzit de bani ati inceput sa faceti fapte bune. Astea nu-s fapte bune. Asta e afacere pe spatele familiilor din Ucraina. Nu pot supravietui cu 20 RON pe zi (adesea romanii dispusi sa-si inchirieze mascat locuintele spun ca le vor da refugiatilor cei 20 lei/zi de persoana pe care statul ii deconteaza romanilor pentru hrana refugiatilor, n.r.).
Au diverse nevoi care trebuie acoperite, asa ca majoritatea banilor ar trebui sa le dati lor. Opriti cat ar merita inchirierea locatiei plus utilitatile”, este doar un mesaj din sutele venite din partea voluntarilor care nu au alt interes in afara de acela de a ajuta.
Un alt voluntar a atras atentia ca unii dintre romani au inceput sa caute familii de refugiati ucraineni cat mai numeroase, deoarece banii se dau pe persoana. Astfel, cine are cazate doua persoane care au fugit de razboiul din Ucraina primeste aproximativ 4.200 de lei pe luna, iar cine are cinci primeste 10.500 de lei pe luna. Daca, in urma cu doua luni, nu specifica nimeni numarul de persoane, in prezent multi proprietari cauta familii cat mai mari, ca sa incaseze mai mult. (I.P.)
Sursa: impact.ro