Fostul manager al Spitalului Municipal Timisoara, Octavian Mazilu, acuzat de luare de mita in forma continuata, ramane in arest preventiv si urmatoarele 30 de zile, dupa ce magistratii Tribunalului Timis au admis, joi, solicitarea Parchetului de pe langa Tribunalul Timis.
“Admite propunerea de prelungire a masurii arestarii preventive formulate de Parchetul de pe langa Tribunalul Timis. Dispune prelungirea duratei arestarii preventive in cursul urmaririi penale a inculpatului Mazilu Octavian cercetat pentru luare de mita in forma continuata (25 acte materiale savarsite in perioada 18 martie – 31 mai 2022), in prezent aflat in Arestul Politiei Timis, in baza mandatului de arestare preventiva emis de Tribunalul Timis pe o durata de 30 de zile, pana la data de 30 iulie 2022 inclusiv”, se mentioneaza in hotararea Tribunalului Timis.
In fapt, s-a retinut ca in perioada mentionata, medicul ar fi primit, in exercitarea atributiilor de serviciu, de la mai multi pacienti sau apartinatori ai acestora, diferite sume de bani (lei sau euro) cuprinse intre 100 si 2.000 lei, pentru efectuarea unor acte medicale care trebuiau realizate cu titlu gratuit, potrivit procurorilor.
Fostul medic a fost si consilier local PSD. In ultima declaratie de avere publica, el mentiona ca a castigat, intr-un singur an, suma de 66.000 de euro. Sotia sa, care este tot medic, a castigat intr-un an 40.000 de euro. (V.E.)