Patru procurori de la Parchetul Tribunalului Bucuresti, obligati sa plateasca amenzile primite in perioada restrictiilor pandemice. Plangerile contraventionale, respinse

Judecatorii Tribunalului Prahova au stabilit, joi, ca procurorii prinsi in pandemie la un restaurant din centrul Capitalei, cand activitatea localurilor era interizsa, sa ramana cu amenzile primite la momentul respectiv (ianuarie 2021). Este vorba despre procurorii George Enescu, Florin Baran, Alexandru Soltan si Codrut Dumitru Popoiu, de la Parchetul Tribunalului Bucuresti, care erau la restaurantul Hanul lui Manuc alaturi de Radu Gavris, adjunctul Politiei Capitalei.


Solutia pe scurt: Admite apelul. Schimba in tot sentinta apelata in sensul ca respinge plangerile contraventionale ca neintemeiate. Definitiva. Pronuntata azi 30.06.2022 prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.

Dupa ce incidentul din ianuarie 2021 a fost mediatizat, Parchetul Tribunalului Bucuresti le-a luat apararea procurorilor, sustinand ca localul era deschis publicului la acel moment.

Ulterior, cei patru procurori au formulat o solicitare de aparare a reputatiei profesionale, inclusiv impotriva articolului pe aceasta tema publicat de stiripesurse.ro. In ciuda faptului ca raportul Inspectiei Judiciare recomanda respingerea cererii, Sectia pentru procurori a CSM nu si-a insusit concluziile raportului si a emis o hotarare de aparare a reputatiei. Prin hotararea, de joi, a Tribunalui Prahova, pozitia Sectiei pentru procurori a CSM, care acuza presa de lipsa de obiectivitate si de relatari tendentioase si exagerate, se dovedeste a fi contrara situatiei factuale.

Amintim ca, la sfarsitul lunii mai, Tribunalul Bucuresti a stabilti in mod definitiv ca si amenda aplicata comisarului Radu Gavris in acest caz este legala. (V.E.)

Leave a Reply